REȘIȚA – Alin Știrbu și Narcis Mihăilă parcurg zeci de kilometri la antrenamente, pentru a fi în formă la Londra.
Campionii Narcis Mihăilă și Alin Știrbu se pregătesc intens pentru competiția mondială de luna viitoare. Cei doi atleți legitimați la Clubul Sportiv Universitatea Reșița, antrenați de Octavian Măzăran, vor concura pe 13 august, în proba de 50 km marș.
„Stăm destul de bine cu pregătirile. Urmează trei săptămâni foarte grele, sperăm ca treptat-treptat să ajungem unde ne propunem, ca și antrenamente. Pentru ca pe 13 august, în ziua cursei, să reușim să facem un record personal. Noi ne dorim undeva sub patru ore. De vineri ne întoarcem la Buziaș, ne vom pregăti acolo probabil până pe 29 iulie, după care vom pleca la Snagov, iar pe 1 august avem avion către Londra. Se pleacă mai devreme, pentru a ne obișnui cu clima de acolo, vom vedea și traseul mai devreme. Anul trecut, la Rio, am reușit să merg patru ore, două minute și 42 de secunde, iar acesta mi-am propus împreună cu domnul director Octavian Măzăran să mergem undeva sub patru ore. Dacă, bineînțeles, și pregătirea decurge foarte bine. Sperăm ca și vremea să ne fie favorabilă, și atunci este posibilă îndeplinirea acestui obiectiv. În urma curselor și a antrenamentelor din acest an, simt că la Londra pot realiza un timp mult mai bun decât la Jocurile Olimpice din Brazilia, ceea ce automat înseamnă un nou record personal”, ne-a spus atletul Narcis Mihăilă, unul dintre cei mai buni sportivi ai județului Caraș-Severin.
„Mă bucur că am realizat în acest an baremul de participare la Campionatul Mondial. Pentru mine, este un eveniment important, sper să fac față cu brio presiunii care apasă pe umerii mei. Pregătirea decurge bine, alături de colegul meu Narcis Mihăilă”, a declarat Alin Știrbu, celălalt atlet de la CSU Reșița care va concura în proba de 50 km marș, la Campionatul Mondial de la Londra.