REȘIȚA – Sala Senatului Universității „Eftimie Murgu“ din Reșița a găzduit prezentarea unei noi linii de studenți premianți.
Forul universitar reșițean a organizat o nouă acțiune de promovare a tinerilor studenți reșițeni care s-au întors acasă de la diferite competiții, aducând cu ei o serie de premii. „Ne-am bucurat de fiecare dată când am încercat să scoatem în evidență rezultatele deosebite obținute de către studenții noștri, spune rectorul Andrade Bichescu. Din fericire, în ultimul timp am avut multe astfel de momente, ceea ce demonstrează că la Universitatea „Eftmie Murgu“ Reșița se menține un anumit standard și, într-adevăr, avem studenți care își formează competențe ce le vor fi utile pe piața muncii la momentul absolvirii. Am alături de mine studenți și cadre didactice care au contribuit în ultima perioadă de timp la creșterea prestigiului universității prin rezultatele obținute la manifestările științifice la care au participat, la diferite conferințe, simpozioane organizate de universități din țară. Și aici bucuria e cu atât mai mare cu cât studenții din domeniul tehnic, reprezentanții Facultății de Inginerie și Management care au participat la conferințe organizate în Oradea, Hunedoara, Arad s-au întors cu premii și mențiuni. La fel ne bucurăm și pentru studenții de la Facultatea de Științe Economice, care, participând la Olimpiada Națională a Economiștilor în Formare, au obținut două premii speciale, premii pentru interdisciplinaritate“.
În acest din urmă caz, doi studenți, Lavinia Raluca Corneanu și Ionel Tinjeleu, s-au întors cu premiul pentru cercetare interdisciplinară, de la cea de-a XII-a ediție a competiției, organizată de Universitatea „Ștefan cel Mare“ din Suceava.