REȘIȚA – Reșițenii au făcut mișcare cu Lisa și Mike în aer liber. „Mișcare pentru sănătate” s-a numit acțiune sportivă care a avut loc sâmbătă, 1 iulie, în Centrul Civic și a fost condusă de instructorul de fitness, Mihai Petreanu, alături de asistenta lui, Lisa.
Timp de o oră, sportivii de la sala unde activează Mihai, studenții de la specializarea Educație Fizică și Sportivă din cadrul Universității Eftimie Murgu, dar și cetățeni ai Reșiței, au efectuat exerciții dinamice pe muzică. Această acțiune sportivă a fost destinată tuturor iubitorilor de sport, indiferent de vârstă, dornici de mișcare în aer liber.
„A fost excelent. Eu sunt genul de om care depinde de muzică pentru a putea face fitness. Muzica, în proporție de 50-60% este antren și te împinge foarte mult de la spate. Pașii pot fi mai grei, dar s-au învățat bănățenii și mă bucur că s-au mișcat așa cum trebuie. Am făcut mai multe tipuri de exerciții, am dansat pe genul latino, iar în final am făcut stretching. Majoritatea s-au speriat puțin la încălzire, pentru că a durat aproximativ opt minute și au crezut că vom face exerciții mai grele. Mă bucur că totul a ieșit așa cum ne-am așteptat. Eu și cu echipa mea, HM Plyo Team – Lisa & Mike, vom face acest lucru cu inima deschisă dacă autoritățile vor mai dori să organizeze astfel de manifestări sportive, de preferat să fie în aer liber, cum a fost și acum de altfel”, a declarat Mihai „Mike” Petreanu, instructor de fitness.
Lisa, asistenta lui Mihai Petreanu, entuziasmată de faptul că reșițenii s-au mobilizat și au venit într-un număr destul de mare să facă mișcare, a spus: „Nu m-am așteptat să fie atât de multă lume și mă bucură acest lucru. Prima dată am crezut că o să fie doar cei de la sală, dar se pare că au participat și studenții de la UEM Reșița, dar și cetățeni. A fost foarte bine și sper ca de acum înainte, oamenii din Reșița să se mobilizeze și să facă cât mai multă mișcare alături de noi. Le recomand reșițenilor să facă cât mai mult sport și să manânce cât mai sănătos”.