Caraş-Severin, Romania

Obiectivele pentru anul trecut au fost şi ele atinse: terminarea contorizărilor la asociaţiile de locatari, încadrarea în programul de furnizare a apei 24 de ore din 24, precum şi încadrarea în parametri planificaţi în ceea ce priveşte consumul de curent care a fost redus de trei ori, comparativ cu anul trecut.

„Ne-am axat în principal pe pomparea apei în schimbul de noapte când tariful este redus. Apa se înmagazinează în cele trei bazine cu o capacitate de 2.500 metri cubi“, a declarat Irinel Vasilaş, şeful Exploatării Moldova Nouă.

De asemenea, exploatarea oraşului a mai fost dotată şi cu două buldo-excavatoare şi două miniexcavatoare, dintre care unul, în prezent, execută reparaţii la coloanele de distribuţie.

Perspective favorabile

Pentru anul 2007, obiectivul principal este potabilizarea sursei de apă Suvarov, precum şi unificarea reţelelor din toate cartierele oraşului. „Sistemul de dezinfecţie a apei se face conform normelor europene, şi acest lucru datorită schimbării soluţiei de la clor la hipoclorit“, a adăugat Irinel Vasilaş.

De asemenea, în 2007 se va iniţia şi programul ISPA în care este curprinsă şi schimbarea reţelei magistrale de apă. „Anul acesta este un an al consolidării din punct de vedere al organizării operatorului principal.

Oraşul Moldova Nouă este inclus într-un proiect european pentru perfecţionarea operatorilor regionali“, a completat dr. ing. Iulian Georgevici, directorul general al S.C. Aquacaraş S.A. Caraş-Severin.

Voicu Trifan