Medicii infecţionişti se află în alertă încă de anul trecut când virozele şi-au făcut apariţia în forţă. „Şi acum avem internaţi cam 40 de pacienţi. De obicei sunt persoane învârstă, care sunt şi cardiaci sau bolnavi de diabet, imunitatea lor fiind foarte scăzută”, susţine dr. Sonia Drăghici, manager al Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Oradea. Cum vremea se dovedeşte la fel de capricioasă, medicii sfătuiesc persoanele al căror sistem imunitar este foarte slăbit să evite locurile aglomerate, pentru a nu contacta bolile respiratorii. „Multe şcoli din ţară au fost închise din cauza îmbolnăvirilor masive. În cazul în care copilul dă semne de răceală este bine să fie izolat câteva zile acasă, pentru a nu duce virusul printre colegi. Încăperea în care se doarme sau se stă trebuie bine aerisită”, adaugă dr. Drăghici.
Ultimele date făcute cunoscute de Ministerul Sănătăţii arată destul de îngrijorător. În perioada 15-21 ianuarie, în întreaga ţară s-au înregistrat peste 83.800 de cazuri de infecţii respiratorii, dintre care peste 25.000 de pneumonii şi aproximativ 58.730 de infecţii acute ale căilor respiratorii, plus 60 de cazuri de gripă. Din fericire în judeţul Bihor nu s-a înregistrat nici un deces din această cauză la fel cum s-a întâmplat în judeţul Galaţi sau Vrancea.
Viorica Borz