Caraş-Severin, Romania

FÂRLIUG – Cu asta s-a ales un timişorean care fura lemn din zona Scăiuş, prins de poliţiştii din Fârliug.  Din cercetările făcute, poliţiştii au mai aflat că acesta tăiase lemn nu doar în ziua în care a fost prins ci şi cu două zile înainte, când ar fi tăiat şi sustras 5,23 mc de material lemnos de diferite esenţe.

Lemnul a fost confiscat, însă timişoreanul a rămas şi fără tractor, autoutilitară şi drujbă. S-a ales cu dosar penal.

Polițiștii de ordine publică, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere,  au efectuat și un control pe linia respectării regimului silvic, la o societate comercială care se ocupă cu exploatarea, deținerea, achiziționarea și vânzarea materialului lemnos. La finalizarea verificărilor, echipa de control a constatat că societatea a expediat material lemnos fără a deține documente de proveniență legală, nu a respectat modul de completare a avizelor de însoțire a materialului lemnos și nu a respectat obligațiile referitoare la modul de operare a datelor în SUMAL. De asemenea, nu a respectat obligația de a completa la zi registrul de evidență a intrărilor-ieșirilor de materiale lemnoase, odată cu intrarea sau ieșirea acestora în/din depozit și a emis două avize din alte locații decât cele de proveniență.

Pentru toate aceste nereguli, societatea a fost sancţionată contravenţional cu amenzi în valoare totală de 10.000 lei, iar ca măsură complementară a fost dispusă confiscarea valorică a 675,51 mc material lemnos în valoare de 120.000 de lei. Astfel de controale, potrivit Poliţiei Caraș-Severin, vor mai fi în scopul prevenirii şi sancţionării infracţiunilor din domeniul silvic.