REȘIȚA – De ani de zile, francezii au devenit un bun subiect de glume. Prea amatori de amor liber, de mâncare bună, de vin şi brânză, prea grăbiţi să se predea în orice conflict, prea neserioşi, prea socialişti, prea leneşi, prea neproductivi, prea conduşi de sindicate, prea atei, prea naivi, prea prea…
Mai mereu, locuitorii Hexagonului sunt puşi faţă-n faţă cu cei ai Regatului Unit şi mai ales cu cei ai Statelor Unite. Cu seriozitatea, competitivitatea, practicul profesionalism productiv protestant, frugalitatea, curajul şi maturitatea anglo-americană; un fel de greierele şi furnica la nivel global.
Însă „greierii“ cei leneşi s-au dovedit a fi mult mai deştepţi şi cu capul pe umeri decât muncitoarele „furnici“. În timp ce ei au respins ambele extreme, atât pe Le Pen cât şi pe Mélenchon, şi l-au ales pe centristul pro-european Emmanuel Macron, anglo-americanii au votat unii Brexit, iar ceilalţi Donald Trump. Maturitate şi seriozitate, nu?
Alegerea lui Macron vine într-un moment extrem de sensibil al Uniunii Europene. Pe măsură ce fervoarea europeană a făcut loc euroscepticismului, care acum este tot mai mult înlocuit de naţionalism, Uniunea scârţâie din toate încheieturile. După şocul Brexit, o ieşire a Republicii din UE aproape sigur ar însemna sfârşitul proiectului european, iar ambii candidaţi ai extremelor din Franţa exact asta doreau. Iar după surprizele din Anglia şi din Statele Unite, orice era posibil. Însă francezii s-au dovedit a fi suficient de maturi pentru a-şi da seama că viitorul lor este alături de celelalte state europene, nu în izolare.
Nu s-au lăsat prostiţi de valul de ştiri false, nici măcar de deja clasica tactică a scurgerii de email-uri chiar înaintea scrutinului (căreia i-a căzut victimă Hillary Clinton), nu au fost intimidaţi de fluturatul disperat al steagului, nu s-au speriat de atentate. Chiar şi Partidul Socialist şi CGT, una dintre cele mai mari confederaţii sindicale din Franţa, şi-au îndemnat membrii să voteze împotriva lui Le Pen (spre disperarea unei părţi a extremei stângi care, după primul tur, a descoperit subit că până mai ieri „Marine fascista“ parcă e mai bună pentru comunişti decât Macron… ).
Mai mult, victoria lui Macron nu a fost una la limită ci una incontestabilă. En Marche! a obţinut de aproape două ori mai multe voturi decât Frontul Naţional dovedind cât se poate de clar că alternativa la partidele tradiţionale nu înseamnă nici extreme, nici amatorism, şi că atunci când este pragmatică şi vine cu soluţii, nu cu învinovăţiri, când caută să unească, nu să dezbine, poate câştiga. O adevărată lecţie politică!