Antonie Bunei, primarul comunei Zăvoi, vine cu un element care oferă o cu totul altă perspectivă asupra conflictului dintre administraţia locală şi Comunitatea de Avere.
Bunei susţine că cererea Comunităţii privind retrocedarea suprafeţei de 13.327 hectare de fond forestier nu putea fi soluţionată de Comisia locală de aplicare a Legii nr. 247 pentru că, de fapt, nu există nici o cerere! Explicaţia edilului este următoarea: pe adresa primăriei a sosit un plic expediat de Comunitatea de Avere, care conţinea o cerere către Comisia locală a comunei… Cornereva.
Altfel spus, cineva a încurcat cele două cereri, astfel că cea care trebuia să ajungă la Zăvoi a ajuns la Cornereva şi viceversa. Curat Caragiale!
Cererea destinată celor de la Cornereva este, susţin reprezentanţii Primăriei Zăvoi, singura solicitare venită din partea urmaşilor foştilor grăniceri până la data de 30 noiembrie 2005, data limită de depunere a cererilor de retrocedare în baza Legii nr. 247. Aşa că, susţine Bunei, aceasta ar fi explicaţia faptului că solicitarea Comunităţii de Avere privind retrocedarea fondului forestier nu a primit nici un răspuns.
Până în cursul lunii trecute, când, în urma unui proces, Comisia locală a fost obligată să soluţioneze cererea. Aşa cum era de aşteptat, soluţionarea nu a fost în favoarea Comunităţii, care a înaintat o contestaţie.
În prezent, contestaţia şi întreg dosarul cauzei se află spre analiză la Comisia Judeţeană de Fond Funciar Caraş-Severin.
