Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Cărășenii care doresc să îşi împădurească terenurile pot beneficia de câte 6.000 de euro de la stat, dacă sunt eligibili în programul „Prima împădurire“. Beneficiari ai măsurii pot fi deținătorii publici de teren agricol și neagricol, deținătorii privaţi de teren agricol și neagricol şi forme asociative ce dețin teren agricol și neagricol.

În categoria deținătorilor publici de teren sunt incluse unităţile administrativ teritoriale ale comunelor, orașelor, municipiilor. Deținătorii privați de teren includ persoanele fizice, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale, întreprinderile familiale, societățile comerciale, asociațiile și fundațiile, alte persoane juridice de drept privat, precum și formele asociative ale acestora.

Pentru a fi eligibili schemei, fermierii trebuie să realizeze trupuri de pădure de cel puțin 1 ha, iar suprafața compactă minimă împădurită de cel puțin 0,5 ha, dar şi perdele forestiere de protecție de cel puțin 0,5 ha, iar suprafața minimă împădurită de cel puțin 0,1 ha. Vor avea prioritate terenurile propuse pentru împădurire situate în zonele deficitare în păduri dar și lucrările de împădurire care propun cel puţin două specii de bază în compoziţie. Solicitările pentru acest tip de ajutor financiar se depun la Centrul Județean APIA Caraș Severin, data limită fiind 31 martie 2017.

Principalele condiţii

La depunerea cererii, fermierii trebuie să dețină proiect tehnic de împădurire, iar terenurile propuse spre împădurire să fi fost declarate la APIA în urmă cu cel puţin 2 ani și pentru care să fi fost respectate în această perioadă condițiile relevante de eco-condiționalitate, respectiv să nu fi ars miriștele, resturile vegetale de pe terenul arabil, vegetația pajiștilor permanente, să fi respectat perioadele de aplicare a gunoiului de grajd, să nu fi aplicat îngrăşăminte pe fâșiile de protecție, pe terenurile saturate cu apă, inundate sau înghețate, să fi menținut terasele existente, să fi creat și menținut fâșii de protecție în vecinătatea apelor, să fi prevenit instalarea vegetației nedorite pe terenul agricol.

De reținut este că toate costurile inițiale de înființare le suportă femierul, urmând ca după semnarea contractului de finanțare să primească sprijinul financiar reprezentând costul proiectului de împădurire și al lucrărilor de înființare, acesta având la dispoziție doi ani pentru înființarea trupurilor de pădure sau perdelelor forestiere. În următorii șase ani, fermierul beneficiază de sprijin pentru lucrările de întreținere, diferențiat pentru cele trei tipuri de forme de relief, urmând ca în anii 7 sau 8 și anii 9 sau 10 să beneficieze de sprijin pentru lucrările de îngrijire a arboretelor, precum și de compensațiile care acoperă pierderile din venitul agricol.

„Precizăm că selecția cererilor de sprijin se va efectua la nivel național. Foarte important de precizat pentru fermierii cărășeni este faptul că, în cadrul măsurii se va acorda prioritate terenurilor propuse pentru împădurire situate în zonele deficitare în păduri, ori județul nostru nu se încadrează între județele în care suprafața pădurilor este mai mica de 16% din suprafața totală a județului, nefiind considerat un județ deficitar în păduri. Prin urmare, la selecția națională a cererilor de sprijin, județul nostru va pleca din start cu un handicap, datorat penalizării pentru cel mai important criteriu de selecție, respectiv județ deficitar în păduri. Aceasta face ca solicitanților din județul Caraș Severin să le fie mai dificil să acceseze măsura, cu atât mai mult cu cât la nivel national este un plafon de 7.000.000 euro, iar când acest plafon este atins, selecția dosarelor va fi oprită, existând riscul ca fermierul să nu își poată recupera cheltuielile făcute cu întocmirea dosarului“, ne-a spus directorul APIA Caraş-Severin, Dumitru Stepanescu.