„Considerăm că trebuia să participăm şi noi la aceste dezbateri dar se pare că Falcă a întins o capcană partidelor. Ştie toată lumea că administraţia Falcă ia măsuri în cerc restrâns, nu a avut niciodată nevoie de aprobarea partidelor sau a adunărilor cetăţeneşti. Operaţiunea Strategia este de fapt o modalitate prin care primarul încearcă să transforme partidele politice din Arad în cenaclul „Odă Administraţiei Falcă”, a precizat Claudiu Cristea, preşedintele filialei PNŢCD Arad.
Prea târziu
O altă nemulţumire a PNŢCD-iştilor este şi faptul că această acţiune a fost demarată după doi ani şi jumătate de la preluarea mandatului. De asemenea, actuala administraţie este acuzată de lipsă de transparenţă. „Au fost deja executate sau în curs de executare lucrări de mare anvergură: introducerea în oraş a autostrăzii, magazine, locuinţe şi nimeni nu a fost consultat. Toate aceste lucrări au fost dezbătute cu uşile închise, fără accesul presei, nu s-a ţinut cont de Planul Urbanistic General. În opinia noastră, administraţiei Falcă îi convine să conducă Aradul „fără reguli” pentru a putea să rezolve clientela şi interesele politice. Considerăm că este administraţia cea mai lipsită de transparenţă de la 1990 încoace”, a completat Cristea.
PNŢCD face un apel la asociaţiile profesioniste să ia poziţie şi să intervină prin mijloace specifice pentru a forţa administraţia să abandoneze amatorismul şi interesele clientelare.
R.V.