O antologie de excepţie, purificată, fină, păstrând rigoarea valorizatoare a filigranului, „Deasupra prafului din cortul meu” cuprinde poeme scrise în ultimii treizeci de ani, de la „Gravuri” (1977) şi până la acest ceas aniversar pentru poet. Cunoscându-l – şi citindu-l – de-o viaţă, criticul din „Amarul târg” remarcă buna plasare culturală şi intonaţia autentică a poemelor antologate. O ironie, uneori dulceagă, alteori amară, le însoţeşte permanent: „Victorie/ deplină// nu mi-e urât/ cu mine”, sau „oricum, sunt precum/ cârpaciul genial,// cârpesc o zi de ceialaltă”.
Mai mult, nu poţi, citindu-l, să scapi de acest multiplu paradox: la Ion Davideanu frusteţea e delicată, modele culturale de la cumpăna de veacuri îl ating cât să nu-i tulbure intimitatea poemelor, iar universul de carne şi sânge îl apasă cât să nu-i îngreuneze respiraţia interioară, cât să nu-i strivească propria lume: „să-mi doresc ce, să-ţi doreşti ce şi cum,/ de lume nici vorbă de-acum,/ pentru mine, pentru tine, noi suntem/ lumea.”
Poet adevărat – sună banal, dar e, asta, o sintagmă pe care o putem folosi tot mai mai rar şi tot cu mai puţină acoperire, alta decât cea strict ceremonioală –, aşezat pe merit între poeţii importanţi ai urbei, Ion Davideanu rămâne, la acestă venerabilă vârstă, unul dintre imaturii fermecători ai poeziei orădene.