REȘIȚA – Muzica pianistului este o oglindă a stărilor sufleteşti şi o permanentă invitaţie la meditaţie. Pentru Jurnal de CS, artistul vorbeşte despre el şi muzica sa.
JCS: Care sunt gândurile la cald după primul tău concert la Reşiţa?
T.M.: E o bucurie fantastică să fiu acasă. Acolo unde muzica mea este ascultată şi apreciată, pentru mine este acasă. Nu pot spune că am doar o casă. Sunt unul dintre cei mai avuţi „latifundiari” pentru că sunt acasă oriunde am prieteni. Concertul de la Zilele Reşiţei a încheiat un turneu, primul în România de când am plecat, cu concerte la Arad, Timişoara. Herneacova şi Reşiţa. Nu plănuisem să fac turneu dar au venit cereri de concerte. Inclusiv primarul Reşiţei, cu care sunt bun prieten, aflând că vin în România m-a rugat să vin şi la Reşiţa. Am acceptat cu mare drag să vin să salut oamenii din Reşiţa, alături de care ştiu că Nelu va face o treabă fantastică.
JCS: Duci renumele României în toată lumea. Ce înseamnă asta pentru tine?
T.M.: Este o onoare să poţi duce renumele ţării, să faci o naţiune mândră prin ceea ce ai învăţat în ţara natală. Mă bucur să pot spune peste tot că sunt român, sunt mândru că ţara mea adoptivă mă numeşte canadian de origine română, recunoscând astfel zona unde m-am născut şi m-am format. E o onoare să mă numesc român.
JCS: Cum e să trăieşti departe de ţară?
T.M.: De opt luni sunt canadian dar, în ziua de azi nu mai poţi spune că eşti departe de ţară. Prin reţelele de socializare, eşti acasă în fiecare zi, eşti la 12 ore distanţă de Timişoara. Pot pleca dimineaţa din Toronto iar seara să concertez la Timişoara. Totul e foarte aproape astăzi, distanţele fizice au căzut şi faptul că suntem interconectaţi prin internet ne apropie foarte mult. Peste cinci ani, poate ne vom şi atinge prin internet, ne vom putea strânge mâinile.
JCS: Pregăteşti al treilea album?
T.M.: Primul album s-a numit „Pe clape albe şi negre”, pentru că doar aceste două culori le-am găsit. Al doilea se numeşte „Opened minds”, pentru că publicul vine cu mintea şi sufletul deschise să întâlnească un pianist care cântă în tenişi, un om care e identic cu publicul, nu este cu nimic mai presus deşi este pe scenă. Al treilea disc se va numi „I am human”, pentru că eu sunt un om la fel ca cei care mă ascultă. Am crescut prin public, îi datorez succesul meu pentru că n-aş putea exista pe scenă fără public.
JCS: Ce faci atunci când nu cânţi?
T.M.: Îmi place să gătesc, iar soţia şi prietenii îmi spun că mă descurc. Îmi place să mă plimb cu bicicleta. Dar pot să compun chiar şi atunci când fac lucrurile acestea.
JCS: Cum ai defini muzica?
T.M.: Pentru mine, muzica este un leac de suflet, un medicament care tămăduieşte sufletul omului. Acesta este motto-ul meu.
JCS: Valorile tind să se inverseze. Cum vezi realitatea asta?
T.M.: Cred că e o chestiune de timp până când lucrurile vor reveni la normal. Sunt un promotor al lucrurilor de calitate, le susţin şi sunt sigur că acestea vor veni. E nevoie de timp, oamenii să aibă răbdare, să susţină şi să creadă în ceea ce iubesc. Dacă îţi place un artist, spune-i asta. Îi vei da curaj să meargă mai departe, să compună, să vrea să te îmbrăţişeze fizic şi prin muzica lui. Oamenii de pe scenă trăiesc şi-şi încarcă bateriile datorită publicului. Eu primesc felicitări şi le întorc oamenilor, pentru că sunt pe scenă datorită lor. Nu e meritul meu, eu doar transmit un mesaj şi simt că rolul meu pe lume este să aduc bucurie. Din asta mă încarc şi mă bucur de bucuria oamenilor.
JCS: Cum a fost primul tău concert?
T.M.: Veneam după 24 de ani de muzică clasică şi am schimbat macazul total, definitiv şi ireversibil. Mi-am zis că voi începe să scriu muzica mea şi aşa am făcut. Nu ştiam cum va reacţiona lumea la un pianist şi compozitor totodată, prima dată în viaţă apăream în dublu rol. Dar am terminat cu sala în picioare şi mi-am zis că e drumul bun, pot merge înainte, am încredere, am o echipă lângă mine şi împreună reuşim. De fiecare dată când urc pe scenă am emoţii, dar sunt emoţii constructive căci trebuie să dau totul, pentru că oamenii îmi dăruiesc din timpul lor. E datoria mea să ofer absolut totul. Dacă ar fi să mor, n-aş muri înainte de ultima notă.
JCS: Ce te inspiră când compui?
T.M.: Oamenii, poveştile lor de dragoste, povestea unui copil, chiar şi ciripitul unei păsărele. Sunt artistul care trăieşte în oraş, nu fug departe de oraş timp de şapte ani ca să scriu un disc. Am cântat şi în formule de şapte-opt muzicieni, am trecut prin jazz, pop, rock, funk dar de patru ani am decis să merg singur, ca să pot avea garanţia că pot transmite întru totul ceea ce doresc să ofer. Am proiecte în duo, în trio, la care deja se lucrează. Cu siguranţă voi apărea şi-n aceste formule, poate chiar şi cu orchestră. Dar nu voi abandona cariera solo, căci aşa pot garanta pentru ceea ce fac, pentru colegii de scenă nu pot garanta. În scurta perioadă de când sunt în Canada mi s-a împlinit un vis din copilărie, am început să fac muzică de film. Lucrez la primul film, al doilea e în discuţii şi se pare că din ianuarie voi începe lucrul la el.
JCS: Câteva cuvinte de final pentru iubitorii muzicii.
T.M.: Susţineţi-vă artiştii, credeţi în ei, spuneţi-le asta! Oamenii de pe scenă vă vor da înapoi cel puţin totul, dacă nu chiar mai mult.