REȘIȚA – Cunoscut pentru activitatea sa în folk şi rock, Mircea Baniciu deapănă amintiri şi vorbeşte despre muzica de calitate. Deşi muzica actuală face mult zgomot, Baniciu crede în viitorul muzicii bune şi se bucură atunci când generaţii diferite sunt atrase de rock şi folk.
JCS: Care sunt cele mai frumoase amintiri care vă leagă de Reşiţa şi Caraş-Severin?
M.B.: Nişte ani de zile am făcut canotaj şi veneam vara în cantonamente la Văliug, înainte de naţionalele de juniori de la Snagov. Apoi, în perioada 1975, împreună cu Phoenix, am compus albumul „Cantafabule”, poate cel mai faimos album pe care l-am făcut cu Phoenix. Atunci am avut o vilă pe Semenic unde am locuit cu toţii într-un alt gen de cantonament. Pentru noi, Phoenix a fost o şcoală de viaţă. Reşiţa a fost mereu un punct intermediar important, am avut spectacole bune aici fie singur, fie cu Phoenix sau cu Pasărea Colibri. E un oraş cald, cu multe posibilităţi de evadare. De fiecare dată, mi-a făcut plăcere să poposesc aici. Am prieteni buni, din păcate mulţi dintre ei plecaţi, formaţi în şcoala reşiţeană, care a fost una foarte apropiată de cea germană. E un oraş liniştit, prea liniştit chiar, căci se pare că au dispărut de aici multe din lucrurile importante. Şi e păcat căci mulţi dintre cei pe care eu i-am cunoscut aici sau au încercat să facă treabă aici au fost nevoiţi să plece.
JCS: Sunteţi una dintre cele mai cunoscute voci ale folk-ului românesc. Ce înseamnă asta pentru dv.?
M.B.: Înseamnă că, peste toate aşteptările mele şi nu numai ale mele, am rezistat timpului. Mulţi dintre cei care au constituit echipa de folk au renunţat. Eu n-am renunţat, am fost poate unul dintre cei care au progresat, am mers înainte într-un mod absolut pozitiv. Îmi face plăcere ceea ce fac şi cred că asta mă ţine.
JCS: Din păcate, în prezent muzica face tot mai mult zgomot şi se cântă tot mai mult pentru bani. Cum vedeţi folk-ul în acest context?
M.B.: Adevărul e că nu poţi face calitate fără bani. Sunt lucruri legate strict. Sunt voci care acuză că unii umblă după bani. Poate fac asta tocmai pentru a putea fi mai buni. Nu toţi cei care umblă după bani urmăresc calitatea dar, indiferent cum o întorci, nu poţi face calitate fără bani. Este important ca, dacă vin bani, trebuie să fii pe măsura lor înspre calitate.
JCS: Cântaţi deopotrivă folk şi rock. Cum reuşiţi să faceţi faţă?
M.B.: În ce mă priveşte, nu e foarte complicat. Eu am început cu folk, am continuat cu rock, am revenit la folk, apoi iar la rock. Noi obişnuim să spunem că, atunci când eşti bun, poţi să le faci pe toate. Nu e chiar aşa dar am încercat să fac cât mai bine tot ce am făcut. Am fost solicitat deopotrivă în contexte de muzică rock şi folk. Ideea e să ştii tema, cântecul, să cânţi la un instrument, să cânţi şi singur, nu doar cu o trupă. Dacă poţi, drumul de la rock la folk e destul de simplu.
JCS: Cum vi se par folk-iştii tineri? Cum vedeţi viitorul folk-ului?
M.B.: Termenul de folk mi se pare uşor nepotrivit dar s-a împământenit. Ideea de folk intenţionează să aducă în faţă poezia acompaniată într-un mod mai puţin complicat, mai direct. Asta înseamnă folk-ul pentru mine. Cred că folk-ul are viitor, căci am văzut tinerii la munte, la mare, când se adună şi cântă la chitări, preferând în mod vădit chitara şi comunicarea directă, nu discoteca. La discotecă, schimbul energetic e foarte puternic la zgomot, la mişcare şi la toate nebuniile pe care le aduce zgomotul de acolo. Mie nu-mi place discoteca pentru că îmi place muzica.
JCS: Rock-ul a cam dispărut din media. Cum vedeţi viitorul acestui gen?
M.B.: Rock-ul e într-un impas peste tot. Lucrurile au început să stagneze, sunt aceleaşi formule şi trupe de zeci de ani. Formulele ritmice sunt cam la fel, piesele sunt uşor-uşor aplatizate. În timp, lucrurile au devenit monotone şi schimbările sunt destul de rare. Inspiraţia a fost înlocuită de zgomot şi agresivitate care a început să fascineze lumea rock-ului de nişte ani de zile. Dar a început să se blazeze şi ea şi cred că există o tendinţă ca până şi cei din rock să se îndrepte spre muzică simfonică, să facă combinaţii în aşa fel încât să dea senzaţia că au reuşit să facă ceva nou.
JCS: Câteva cuvinte de final pentru public.
M.B.: La spectacolele noastre, avem public şi de rock şi de folk. Asta înseamnă că avem public de muzică bună şi mă bucur că avem mai multe generaţii care ne ascultă. Asta înseamnă că am reuşit să înving timpul şi că încă se mai poate în ce mă priveşte. Lucrurile pot merge înainte.