Caraş-Severin, Romania

Numărul cererilor de locuinţe este într-o continuă creştere în judeţul nostru. A depăşit chiar pragul de 3.000.

La fel şi preţul acestora. Valoarea unui apartament cu două camere poate fi chiar şi de 30.000 de euro, în timp ce un apartament cu o cameră poate fi cumpărat şi cu 19.000 de euro.

Agenţii imobiliari consideră că această creştere nu este justificată, întrucât puterea de cumpărare nu a crescut şi deci locuitorii judeţului nostru nu îşi permit încă apartamente de asemenea valoare. Tot experţii sunt de părere că, în lipsa clienţilor, vânzătorii vor fi nevoiţi să scadă preţurile. Până atunci, pentru cei care vor o locuinţă proprie există câteva variante: locuinţele ANL, chiria sau chiar creditul imobiliar.

Pentru a obţine o locuinţă ANL, trebuie să fi căsătorit. Numărul celor care intră în această categorie este din ce în ce mai mic (doar 500 de căsătorii de la începutul anului). Mai bine aşa.

Oferta ANL nu este una generoasă: 429 de unităţi locative în execuţie sau în perspectiva de a fi executate. În ceea ce priveşte chiria, preţul lunar de folosinţă a unei garsoniere este între 80 şi 100 de euro. Cei care doresc un apartament vor trebui să scoată şi mai mulţi bani din buzunar: între 120 şi 180 de euro.

Pentru cei „curajoşi“ însă există creditele bancare. Începând cu anul acesta, BNR a „relaxat“ condiţiile de creditare şi a oferit băncilor posibilitatea de a oferi credite mai uşoare.

Tot mai multe bănci dau credite din ce în ce mai mari persoanelor care doresc să îşi achiziţioneze o locuinţă. La această variantă trebuie luat în considerare faptul că la un credit „astronomic“ e necesar un salariu „astronomic“. Cei răbdători pot aştepta scăderea preţului…

Doina Rolea

[email protected]