Până vom intra în Statele Unite ale Americii fără vize va mai trece ceva vreme. Conform ziarului „International Herald Tribune“, ţara noastră, alături de alte state din estul Europei nu au primit încă acordul guvernului american, de a circula fără vize în ţara lor.
Legea care ar fi trebuit să permită şi cetăţenilor români să circule fără vize pe teritoriul american, va fi votată în curând în Congres. Cu toate că eforturile depuse atât de ţara noastră, cât şi de alte state europene, pentru eliminarea vizelor au fost intense, se pare că acestea nu au avut nici un rezultat.
Motivul invocat de SUA este că, România alături de Polonia, Lituania, Letonia, Slovacia şi Ungaria nu îndeplinesc criteriile impuse. Motivul pentru care România şi Polonia nu intră sub incidenţa legii este faptul că peste un sfert din cetăţenii celor două ţări care au aplicat pentru vize nu au întrunit condiţiile necesare. Guvernul de la Varşovia şi-a exprimat dezamăgirea faţă de excluderea Poloniei din program.
Reglementarea se bazează pe un punctaj făcut de Departamentul de Stat, şi potrivit statisticilor acestuia, dintre statele est-europene doar Republica Cehă şi Estonia se califică pentru suspendarea obligativităţii vizelor. Conform noului proiect de lege, nici Coreea de Sud nu va mai avea nevoie de viză pentru a intra pe teritoriul SUA.
Tot „International Herald Tribune“ citează şi câţiva membri ai Congresului care afirmă că noua lege este destul de flexibilă şi că e doar o chestiune de timp până când vor fi eliminate vizele şi pentru statele excluse în prezent.
Doina Rolea
