REȘIȚA – Primul meci oficial din 2016 este programat sâmbătă, de la ora 11, în Valea Domanului, cu Șoimii Pâncota.
Divizionara secundă de fotbal Metalul Reșița se pregătește să reia competiția, cu un lot nou. Din vechea gardă au rămas puțini jucători, dintre seniori se mai află doar portarul Cristian Zimmermann, dar pot fi văzuți unii dintre dintre juniori, printre care George Ponoran și Adrian Holovcici. Metalul s-a pregătit în această iarnă doar în Valea Domanului, sub comanda antrenorului Carol Gurgu, care a testat o serie de tineri jucători, pentru a selecta lotul cu care va aborda restul returului și play-out-ul Ligii a II-a. Nume noi se regăsesc acum în lotul rosso-nerilor, prezentat joi după-amiază, la stadionul Mircea Chivu, în cadrul unei conferințe de presă. Lista completă a jucătorilor o veți putea găsi în ediția noastră de luni.
Metalul a câștigat toate cele șase partide amicale disputate în această iarnă, pe terenul sintetic din Valea Domanului: 1-0 cu CS Ineu, 2-0 cu Minerul Anina, 4-0 cu AS Oraviţa, 1-0 cu CSM Lugoj, 3-0 cu Progresul Gătaia și 1-0 cu Mama Mia Becicherecu Mic. Sâmbătă, 27 februarie, de la ora 11, Metalul Reșița va întâlni pe Șoimii Pâncota, în primul meci oficial din 2016, care contează pentru etapa a 19-a a Ligii a II-a de fotbal, Seria a II-a. “Obiectivul nostru pentru acest meci este să nu luăm gol”, ne-a spus antrenorul Carol Gurgu.
