ARMENIȘ – De dragul tradiţiei, vor intra în joc doar cei care merg îmbrăcaţi în costum popular.
Această manifestare culturală la Armeniș a început din anul 1988 când a avut loc prima ediție, fiind oarecum preluată din zona Crainei Bănățene. A fost o reușită această manifestare cu participare numeroasă a publicului de toate vârstele care a prins contur și se desfășoară anual, dar fără a se mai premia costumele.
„Face parte din paleta culturală a comunei care după opinia mea este cea de-a doua mare sărbătoare după „Negeie“ sau Rugă – Hramul Bisericii, care are loc la Înălțarea Domnului. Balul izmenelor se organizează de obicei la sfârșitul lunii ianuarie ori în februarie. Anul acesta va avea loc pe data de 20 februarie 2016, reprezentând ediția cu numărul XXIX“, susţine Dumitru Dragomir, directorul Căminului Cultural din Armeniş.
De obicei Balul se deschide cu un spectacol susținut de formațiile artistice ale Căminului Cultural Armeniș (formațiile de dansuri copiii, Ansamblul „Armenișana“- absolvenți ai Școlii Populare de Arte și Meserii „Ion Românu“ din Reșița – secția externă Armeniș și Formația de călușari „David Miculescu“. Primul joc este dedicat acestor folcloriști (membrii formațiilor artistice), urmând brâul primarului și următoarele jocuri fiind purtate de cine dorește. Petrecerea durează până către dimineață. Este un prilej de bucurie și de reîntâlnire cu fii satului care sunt plecați din localitate.
„De remarcat este faptul că pentru această sărbătoare se confecționează zeci și chiar sute de costume populare atât pentru femei cât și pentru bărbați! Este îmbucurător faptul că tineretul a prins gustul costumului popular deci gustul pentru frumos. Este de neînțeles că cei mai în vârstă nu se mai îmbracă în costum popular. În joc intră doar acele persoane care poartă costumul popular. Sperăm ca și ediția din acest an să fie o reușită și să dăinuie peste ani ca și până acum“, a mai spus Dumitru Dragomir.
