REȘIȚA – Sau drama unei vieţi pe care Amalia o trăieşte la răscrucea dintre comunism şi capitalism.
Ce rău se poate întâmpla atunci când tata Stalin stă de veghe, când regimul are grijă de tot şi toate? Şi cum n-ar avea Amalia motive să mulţumească pentru salamul cu praf de cărămidă sau pentru cafeaua îndulcită cu zahăr fără gust? Şi, totuşi, toţi ai ei s-au dus…
Amalia a rămas singură, „prietenoasă” cu soldaţii de la ambasadele străine. Din când în când trage aer în piept tot mai adânc. Apoi întinde mâinile şi parcă simte cum începe să plutească asemenea îngerilor. Aşa o învăţase mama.
Apoi a venit capitalismul iar Vitka, fratele Amaliei, singurul care a rămas în viaţă, se lasă aşteptat prea mult. Apoi a venit Victoraş, copilul Amaliei, dar a plecat şi el. Şi iat-o pe Amalia aşteptând din nou. Oare ce? Ce-ar putea aştepta ea, Amalia, femeia de serviciu de la aeroport? Parcă nici inimă nu mai are căci şi-a mâncat-o. I-a mai rămas doar teama momentului când se va termina şi inima.
Aşa că Amalia respiră adânc, aşa cum a învăţat-o mama cândva. Şi iată cum toate rămân în urmă: şi Potlogaria, şi conducătorul iubit, şi capitalismul… Toţi ai ei îi sunt din nou aproape. Doar Vitka întârzie, ca de obicei.
Piesa Teatrului „Art Media” din Bacău bucură spectatorul şi-l răscoleşte deopotrivă. Prea multe drame se oglindesc parcă în povestea Amaliei….