Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au efectuat miercuri o percheziţie în judeţ, „la sediul unei instituţii din Reşiţa, în legătură cu emiterea abuzivă a unor certificate de descărcare de sarcină arheologică“, aşa cum se precizează în comunicatul IPJ.

Surse din cadrul investigatorilor au precizat că este vorba despre Direcţia Judeţeană pentru Cultură, fiind intervievate şi persoane din conducerea instituţiei. Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale ai Inspectoratului de Poliţie Caraş-Severin au efectuat percheziţia în legătură cu emiterea abuzivă a certificatelor de descărcare de sarcină arheologică, dar şi cu alte abateri legislative în exercitarea controlului de specialitate asupra lucrărilor de construire efectuate în perimetrul unor situri arheologice incluse în lista monumentelor istorice. În privința certificatelor de descărcare arheologică, se pare că acestea trebuiau trimise spre aprobare la Comisia Națională de Arheologie de la București, însă acestea nu mai ajungeau acolo, cei care le solicitau făcând lucrări doar pe baza celor eliberate de Direcția pentru Cultură. Pentru probarea întregii activităţi infracţionale, poliţiştii au ridicat mai multe documente din sediul instituţiei.