REȘIȚA – Patru minori au fost abandonaţi în spitalele cărăşene în trimestrul III al anului trecut.
Detalii legate de cazurile respective au fost prezentate într-un raport înaintat consilierilor judeţeni. Serviciul de Urgenţă din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului a fost sesizat şi a instrumentat cele patru cazuri. În cazul primului copil, în vârstă de un an, acesta fusese transferat la Spitalul Oraviţa, cu urme de violenţă pe corp. Ulterior, mama copilului, minoră, a solicitat protecţie de specialitate, dar s-a răzgândit în ceea ce-o priveşte. Al doilea caz, un copil cu afecţiuni medicale, a fost abandonat de o reşiţeancă. În cel de al treilea, mama minorului a precizat că nu îşi permite să-l crească şi pe al cincilea… Nici ultimul caz prezentat nu diferă prea mult, ci adaugă o poveste tristă la raportul amintit.
Concluziile prezentate în documentul respectiv arată că motivele abandonului pleacă de la lipsa de maturitate a mamelor, stigmatul de părinte unic, problemele personale sau emoţionale. „Analiza situaţiei mamelor care şi-au abandonat copiii în maternitate relevă că nivelul socio – economic foarte scăzut al acestora caracterizează aproape 90% dintre persoanele vizate. Deşi mamele în cauză au auzit de cel puţin o metodă contraceptivă, utilizarea acestor metode nu reprezintă pentru ele o prioritate“, se aminteşte în raportul Comisiei pentru Protecţia Copilului. Cu prioritatea reprezentată de copiii respectivi… să se ocupe statul.
