Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – …de când avea 16 ani și a participat la concursul „Sanitarii pricepuți”. Apoi, Crucea Roșie…

…parcă-l chema să se înscrie voluntar. A simțit că acolo era locul lui, căci îi plăceau biologia și anatomia. De-atunci, au trecut… cinci ani iar moșul nostru este acum… elev în anul II la școala postliceală de asistenți medicali. Cosmin Moșu, despre el e vorba, are 21 de ani și își împarte timpul între școală și activitatea la Crucea Roșie. „Voluntariatul mi s-a potrivit de minune. Am câștigat mult în ce privește dezvoltarea personală și am învățat multe lucruri folositoare în practică. Nu toată lumea poate face ce fac eu. Ca să reușești, trebuie să fii mai puternic decât suferința pe care ești chemat s-o alini”, ne-a spus elevul care desfășoară practica de specialitate în cadrul Unității de Primiri Urgențe.

Acum câțiva ani, focul a cuprins – a câta oară?, pădurea de pin negru de pe Muntele Domogled. Sute de oameni, din mai multe județe, s-au luptat cu flăcările. Zilnic, zeci dintre ei aveau nevoie de cineva care să le panseze rănile. Acel cineva era chiar moșul nostru, alergând de acolo-acolo ca să aline suferința.  Despre viitor? Moșul vrea să termine școala, apoi va vedea ce va fi. Căci el trăiește prezentul. „Tinerilor le transmit să diminueze numărul orelor petrecute pe Internet și trăiască mai mult viața reală. Doar așa acumulăm singurul lucru cu care rămânem: amintirile” spune tânărul cu înțelepciunea celor ajunși la vârsta poveștilor.