Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Pe tot parcursul anului trecut, la nivelul judeţului Caraş-Severin au fost înregistrate 4.067 intervenţii în situaţii de urgenţă, cu 1.374 mai multe decât în 2014 (creştere cu 51%).

Potrivit bilanţului efectuat de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Semenic”, serviciile voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă au intervenit singure în 96 de situaţii (2,4% din totalul intervenţiilor), iar în cooperare cu forţele profesioniste au participat la 144 intervenţii (5,9 % din totalul intervenţiilor). Datele prezentate de ISU “Semenic” arată că incendiile constituie, în continuare, unul din principalele riscuri gestionate care se manifestă pe teritoriul judeţului nostru. În Caraş-Severin, au izbucnit în 2015, în medie, două incendii pe zi, fiind înregistrat un total de 713 de incendii, din care 417 incendii de vegetaţie uscată şi altele. Majoritatea au avut ca principale cauze de producere instalaţiile şi echipamentele electrice defecte sau improvizate, coşurile de fum defecte sau necurăţate, acţiunea intenţionată. Cele mai multe s-au manifestat la gospodăriile cetăţeneşti, iar în cazul incendiilor de vegetaţie la terenurile primăriilor.

În ceea ce priveşte intervenţiile echipajelor SMURD din Reşiţa, Caransebeş, Oraviţa şi Bozovici, acestea au participat la 2.870 misiuni de asistenţă medicală de urgenţă, 159 asistenţă persoane şi 78 de intervenţii pentru descarcerare, în special în urma accidentelor rutiere, rezultând un număr total de misiuni de 3.107, cu 65% mai multe decât în anul precedent. Numeroase au fost şi misiunile pirotehnice: 59 pentru asanarea teritoriului şi 17 distrugeri muniţie în poligon.