REȘIȚA – Unii preşedinţi ai comitetelor locale au fost urecheaţi pentru lipsa de interes referitor la protecţia comunităţilor.
Evaluarea activităţii pe anul 2015 a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a avut loc miercuri, în sala de şedinţe a Palatului Administrativ, în prezenţa autorităţilor judeţene şi a conducerii instituţiilor cu atribuţii în gestionarea urgenţelor. Potrivit raportului, „Planul roşu de intervenţie” a fost pus în aplicare în două situaţii – în ambele cazuri fiind vorba despre accidente rutiere în care au fost implicate autocare cu număr mare de pasageri. „De asemenea tot despre cooperare vorbim şi în cazurile de căutare/salvare a persoanelor rătăcite sau dispărute în medii ostile vieţii. Cele mai multe dintre evenimentele produse s-au manifestat pe timpul unor informări sau atenţionări şi avertizări hidrometeorologice. Astfel, teritoriul judeţului nostru a fost vizat de 179 de astfel de informări. Toate aceste date, însoţite de măsuri adaptate pe tipuri de riscuri posibile, au fost transmise către responsabilii de la nivelul localităţilor, pentru asigurarea avertizării populaţiei şi pregătirea mijloacelor de primă intervenţie. În final, se poate spune că activitatea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă s-a desfăşurat în condiţii bune, reuşindu-se gestionarea corectă a tuturor situaţiilor manifestate pe teritoriul judeţului nostru“, a precizat colonelul Costel Burciu, reprezentantul ISU Semenic.
În raport s-a mai precizat că probleme au fost întâmpinate în relaţionarea cu unele comitete locale pentru situaţii de urgenţă, respectiv preşedinţii acestora, care în anumite situaţii nu acordă atenţia cuvenită măsurilor şi acţiunilor de protecţie a comunităţilor. Totodată, s-a mai amintit că lipsa mijloacelor de primă intervenţie, lipsa surselor artificiale sau naturale de apă sunt factori care pot afecta în mod negativ gestionarea situaţiilor de urgenţă care se manifestă în mod frecvent. „Apreciez ca foarte pozitivă colaborarea cu dumneavoastră şi dintre instituţiile pe care le conduceţi. Spun acest lucru pentru că toate evenimentele care au avut loc anul trecut au fost corect gestionate şi asta vi se datorează. Şi din punct de vedere tehnic, ISU Semenic este bine dotat şi, în baza unui proiect ce a fost derulat şi în anii precedenţi, se va definitiva tot ceea ce înseamnă dotări tehnice pentru orice tip de intervenţie. V-aş ruga să fiţi mai îngăduitori pentru probleme care apar, având în vedere relieful judeţului, cu o configuraţie specială, unele legate de drumuri – unele nemodernizate de ani buni“, a precizat Ilie Iova, vicepreşedintele Consiliului Judeţean.
