Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Colindele ucrainene vor răsuna sâmbătă, 19 decembrie, ora 14.00, în Aula Musei Caransebesiensis a Muzeului de Etnografie și al Regimentului de Graniță din Caransebeș, în organizarea Uniunii Ucrainenilor din România, filiala Caraș-Severin.

Și-au anunțat participarea: Grupul folcloric bărbătesc din Zorile, grupuri de colindători din Reșița, Caransebeș și Sălbăgel, corul „Zelena liscena” („Alunul verde”) din Copăcele, corul „Cervona kalena” („Călina roșie”) din Caransebeș, corul „Barvinok” („Merișorul”) din Cornuțel și Corul mixt „Glasul ucrainenilor”. La nivelul județului Caraș-Severin, în prezent, mai sunt circa 2.500 de ucraineni.