Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Alegerile pentru conducerea Colegiului judeţean al medicilor au fost invalidate de comisia electorală.

Din data de 23 noiembrie au fost depuse candidaturile pentru funcţiile eligibile la consiliile judeţene şi a delegaţilor la adunarea generală din ţară pentru Colegiul Medicilor din România. La momentul respectiv era în vigoare un act normativ care limita la două numărul de mandate în organele de conducere judeţene şi naţionale ale Colegiului. „În data de 29, cu 12 ore înainte de începerea primului tur de alegeri, a intrat în vigoare o lege care abroga articolul limitativ. Prin urmare, o parte din colegiile judeţene au aplicat prevederile legii vechi în vigoare la procesul electoral, iar celalaltă – noul act normativ. Comisia electorală centrală a apreciat că nu era voie să se aplice prevederile noii legi şi a invalidat alegerile în judeţele în care s-a întâmplat acest lucru“, ne-a declarat dr. Gheorghe Borcean, medic cărăşean şi preşedintele în funcţie al Colegiului Naţional al Medicilor din România.

Judeţul Caraş-Severin se numără printre judeţene în care alegerile pentru Colegiul Medicilor au fost invalidate. În ţară există contestaţii şi în judeţele care au organizat alegerile după actul normativ limitativ şi pentru cel nou, ceea ce înseamnă că lucrurile pot fi tranşate în instanţă. „Vor fi alte alegeri, un ciclu electoral care se va finaliza, cel mai probabil, la sfârşitul lunii februarie. Există o decizie a consiliului naţional care precizează că autoritatea în breasla medicilor şi-o menţin organele de conducere aflate în funcţie înainte de organizarea alegerilor. Sunt 35 de judeţe în ţară care au aplicat prevederile noii legi, mai multe decât celelalte. În aceste judeţe s-au prezentat la vot un sfert din numărul medicilor din ţară. Noua lege nu a împiedicat candidaturile nimănui“, a adăugat dr. Borcean.

Primele valuri pe care le-a făcut situaţia la nivel de ţară au coincis cu decizia, mai exact la finalul săptămânii trecute. Pe site-ul oficial al Colegiului au fost postate declaraţii de presă. „Acest episod electoral ratat ne creează oportunitatea de a mulțumi public tuturor celor care nu ne-au permis să comitem o neconformitate, totodată, creează tuturor membrilor Colegiului Medicilor din România posibilitatea de a participa la viitoarele alegeri“, se precizează pe site. „Nu este important numărul de voturi şi locurile pe care eu şi colegii mei am ieşit pentru că alegerile sunt invalidate. La noi au candidat medici care au avut două sau mai multe mandate consecutive. Încurcătura a apărut pe o bază legală şi va fi soluţionată prin organizarea altor alegeri“, ne-a declarat dr. Daniel Popovici, vicepreşedintele Asociaţiei medicilor de medicină generală şi liberă practică din Caraş-Severin.

Sursa foto: medicaacademica.ro