Caraş-Severin, Romania

Campania se va desfăşura simultan în Reşiţa, Timişoara, Râmnicu Vâlcea, Braşov, Cluj şi Constanţa, între 3 şi 9 martie, ne-a comunicat preşedintele Arnold Vieriu.

Prin sloganul „Nu trebuie să ai superputeri ca să fii erou – donează sânge“, tinerii se adresează persoanelor între 18 şi 65 de ani care pot să doneze. În paralel cu această campanie, clubul plănuieşte şi o campanie de informare pe această temă în mai multe licee din Reşiţa.

Clubul Interact Reşiţa, ramură a Clubului Rotary International, este format din tineri cu vârste cuprinse între 14 şi 16 ani şi are ca scop munca voluntară în folosul comunităţii.

Unul dintre primele proiecte iniţiate de Interact a fost „INTERACTiune cu mediul“, în cadrul căruia tinerii au ecologizat albia râului Bârzava. Pe viitor, clubul se va ocupa de ajutorarea unor familii nevoiaşe şi de proiecte de mediu.