REȘIȚA – HC Adrian Petrea Reșița a cedat la limită, 26-27, meciul cu Minaur Baia Mare, din Liga Națională de handbal masculin.
Partida care a contat pentru ultima etapă a turului Ligii Naționale de handbal masculin s-a disputat la Sala „Constantin Jude“ din Timișoara, întrucât Sala Polivalentă din Reșița este închisă din motive de securitate. Încă din primele minute ale întâlnirii, campionii au trecut în avantaj, iar la un moment dat, în actul secund, s-au distanțat la opt goluri, scor 11-19, diferența maximă înregistrată între cele două formații. Cu șase minute înainte de final, reșițenii au reușit să egaleze la 24, dar tot campionii au fost cu un pas în fața partenerilor de întrecere și s-a încheiat HC Adrian Petrea – Minaur Baia Mare 26-27 (10-15). Marcatorii echipei reșițene: Stan (foto, 6 goluri), Dospinescu (5), Pîrîianu (4), Vaidasigan (4), Lela (3), Starchenko (1), Ignat (1), Trifkovic (1), Rohozneanu (1). În urma acestui rezultat, Minaur a urcat pe locul 5, cu 23 de puncte, în timp ce HC Adrian Petrea Reșița a coborât pe locul 6, cu 22 de puncte. Duminică, 29 noiembrie, de la ora 17.30, în prima etapă a returului, HC Adrian Petrea va întâlni tot la Timișoara, pe CSM Focșani 2007.