Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Sala Polivalentă a găzduit în seara zilei de luni, 9 noiembrie, partida dintre Muncitorul Reșița și Galactic Focșani, meci contând pentru etapa a VIII-a a Ligii I de futsal.

O confruntare dominată de gazde, care au deschis scorul încă din primul minut de joc, prin Ilaș. Apoi, în minutul 8, a punctat Mitru, iar două minute mai târziu același Ilaș a înscris din nou pentru 3-0. În replică, Duca de la oaspeți a redus din diferență în următoarele secunde. Însă Fedor a marcat pentru 4-1 (min. 15), iar în minutul 26 a modificat tabela la 5-1. Următoarele două goluri l-au avut în prim plan pe Casian Doană, care a punctat în minutele 29 și 32, Mihuțescu a înscris pentru 8-1 în minutul 37, iar portarul Vasile Giurcanu, care este și antrenor, a închis tabela la 9-1. Așadar o nouă victorie categorică a elevilor antrenorilor Viorel Lolea, Ion Roman și Vasile Giurcanu după succesul de săptămâna trecută, scor 9-2, cu Dunărea Călărași.

„A fost o victorie facilă a echipei noastre, a declarat la conferința de presă prof. Viorel Lolea, directorul tehnic al echipei reșițene. Țin să felicit acești jucători minunați, care și-au îndeplinit obiectivul de joc. Cred că a fost un meci frumos şi plăcut pentru publicul spectator. Mulțumim galeriei noastre minunate care ne însoțește și în deplasări, dar și publicului spectator prezent în tribune“.

Muncitorul: Giurcanu, Sturzu, Copăcean, Bârcean, Doană, Ilaș, Breșneni, Mitru, Costescu, Fedor, Rarinca, Mihuțescu, Edgar.