Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Un nou protest al clubului școlar din Valea Domanului față de o decizie a forului județean de fotbal.

În urma hotărârii Comisiei de Apel a Asociației Județene de Fotbal Caraș-Severin de anulare a deciziei Comisiei de Disciplină a forului județean, prin care Metalul Bocșa a avut câștig de cauză, scor 3-0 la masa verde împotriva formației Voința Lupac pentru nedisputarea meciului din etapa a IX-a a Ligii a IV-a, CSM Școlar Reșița a remis următorul comunicat:

„Conducerea Clubului Sportiv Municipal Școlar Reșița, prin acest comunicat revine și roagă membrii afiliați ai Asociației Județene de Fotbal Caraș-Severin să ia atitudine și să nu tolereze încălcarea voluntară a regulamentului. Totodată, aduce la cunoștință iubitorilor de fotbal ilegalitățile pe care Asociația Județeană de Fotbal Caraș-Severin continuăsă le facă prin „personaje” ușor de manipulat, cu sarcini bine stabilite, puse intenționat în posturile cheie. Rușine conducerii Asociației Județene de Fotbal Caraș-Severin pentru modul în care coordonează fotbalul din județul nostru și pentru parțialitatea de care dă dovadă, prin acordarea în mod abuziv și nemeritat de favoruri echipelor agreate. Asociația Județeană de Fotbal Caraș-Severin ne dovedește încă o dată că Regulamentul de Organizare a Activității Fotbalistice chiar nu contează și că acesta poate fi încălcat cu intenție sau din necunoștință de cauză, fără niciun fel de regret. Ezitarea comisiilor de specialitate din cadrul AJF în a lua o decizie referitoare la refuzul echipei FC Voința Lupac de a intra pe teren și de a juca meciul programat în campionat (etapa a IX-a) cu echipa gazdă AS Metalul Bocșa în final s-a materializat prin decizia ilegal dată de Comisia de Apel, care a demonstrat încă o dată că în fotbal regulamentele se pot ignora fără nici un fel de problemă. În primul rând, văzând prevederile art. 49 din ROAF al FRF, vă facem cunoscut că secretarul general al AJF, Surdu Daniel, și dl. Corocan Cornel nu pot fi membri ai instanțelor disciplinare, respectiv membri ai Comisiei de Apel, întrucât sunt angajați ai Asociației Județene de Fotbal Caraș-Severin, or membrii instanțelor disciplinare, conform legilor din fotbal, ar trebui să fie independenți și să se supună numai statutelor și regulamentelor care le reglementează activitatea. Poate reprezentantul legal al AJF va răspunde la aceste întrebări și ne va lămuri cu privire la situația creată, referitor la constituirea ilegală a Comisiei de Apel și la decizia luată cu încălcarea prevederilor legale, care prin atitudinea iresponsabilă nu face altceva decât să dezamăgească iubitorii fotbalului și să pună într-o situație foarte proastă Asociația Județeană de Fotbal Caraș-Severin… Facem cunoscut comisiei ilegal constituită că decizia luată trebuie să cuprindă printre altele temeiul de fapt și de drept care au dus la admiterea recursuluiși în consecință la rejucarea partidei dintreFC Voința Lupac – AS Metalul Bocșa. Dacă decizia comisiei nu este motivată în fapt și în drept, putem spune că hotărârea este netemeinică și nelegală. Învederăm membrilor din Comisia de Apel că, din probatoriul aflat la dosar, rezultă cu certitudine că echipa din Lupac a refuzat să intre pe teren și să joace meciul programat în campionat cu echipa gazdă AS Metalul Bocșa, fapt reglementat de prevederile art.16 lit.d din Regulamentul de Organizare a Activității Fotbalistice al AJF CS, care spune că echipele nu se pot prevala de lipsa arbitrilor delegați pentru a refuza începerea jocului”.

Vom reveni cu punctul de vedere al AJF Caraș-Severin.