REŞIŢA – Prof. Ioan Stoia a revenit la Reșița după 34 de ani petrecuți în Franța, La Grande Motte.
JURNAL DE CARAȘ-SEVERIN: Domnule prof. Ioan Stoia, ați revenit acasă după 34 de ani petrecuți în Franța. Putem spune acasă?
IOAN STOIA: Cu certitudine, pentru că Reșița este în sufletul meu. Aici am cunoscut cele mai mari satisfacții pe plan sportiv și familiar.
JCS: Ați activat aproape 12 ani ca vicepreședinte al Clubului Sportiv Muncitoresc Reșița.
I.S.: Eu am venit la club în anul 1971. Înainte am făcut Liceul Nr. 4 Timișoara, am început Facultatea de Educație Fizică și Sport tot în Timișoara și am încheiat-o la București. Ca o paranteză, părinții mei au vrut să dau la medicină, m-am și pregătit în acest sens. Însă, cum pe-atunci nu se mergea la examen cu părinții, m-am înscris la sport și am intrat. Când am venit acasă le-am spus că am luat examenul. Bucurie mare dar, după euforie, le-am spus că sunt la sport. Sigur, au fost un pic dezamăgiți. Iar eu, ca să repar, am vrut să mă duc și la medicină. Numai că atunci s-a dat o lege prin care cei care au absolvit o facultate, dacă doreau să o urmeze și pe a doua, trebuiau să dea înapoi banii cheltuiți de stat. De aceea eu acuma sunt mirat că statul român cheltuiește bani cu studenți care după absolvire pleacă în străinătate. Revenind, eu am terminat facultatea cu 9,86. Puteam să rămân asistent universitar sau să-mi aleg orice repartiție doream. Ei bine, am ales Moldova Nouă, spre surprinderea comisiei. De ce am ales astfel? Pentru că fratele meu Vasile juca fotbal la Moldova Nouă, și am zis că e bine să fim împreună.
JCS: Asta era în 1970.
I.S.: Da. Am stat un an de zile, pentru că fratele meu s-a transferat la echipa de fotbal din Valea Domanului, aşa că am plecat și eu. A apărut oportunitatea să vin la club, ca vicepreședinte cu probleme tehnice, în locul prof. Miomir Mircov, plecat la C.J.E.F.S. Caraș-Severin. Președinte era domnul Petru Ștefan. Un om de mare valoare, din toate punctele de vedere.
JCS: A fost o mare provocare, o mare responsabilitate.
I.S.: Sigur. Era un pas important pentru mine. A mers la un club cu rezultate deosebite, cu excepția fotbalului. Îmi aduc aminte cu mare satisfacție că, în anul următor, în 1972, am reușit să promovăm în prima ligă, cu un avantaj de 12 puncte cred. Atunci au fost aduși antrenorul Reinhardt, Silaghy, Atodiresei, Kis, fratele meu Vasile, care a făcut armata la pompieri. În fine, eu trebuia să duc mai departe o tradiție deosebită a C.S.M.R., pentru că toate secțiile sportive aveau rezultate extraordinare pe plan național și internațional. Aveam, o repet, o mare responsabilitate, în condițiile în care eram foarte tânăr. Dar m-au ajutat școala, corectitudinea și dorința de a munci. Acestea m-au ajutat și în Franța, pentru că altfel aș fi eșuat, nu aș fi rezistat. Eu am muncit în Franța mai mult ca în România. Și, o recunosc, fără să fiu lipsit de monestie, am câștigat foarte bine. Fiindcă munca era apreciată și plătită.
JCS: De aceea, dincolo de sentimentalism, ați și organizat o serie de întâlniri cu mulți dintre foștii sportivi ai Reșiței.
I.S.: Eu sunt foarte corect. Am făcut eforturi mari ca să câștig bani în Franța. Fără să mai pun la socoteală faptul că încă nu am revendicat toate pământurile pe care le-a avut bunicul meu, în Banat. Da, mulți m-au întrebat: de ce faci asta, este ziua tá. Nu, pur și simplu din respect pentru cei cu care am lucrat și care au adus faimă Reșiței. Deși m-am născut la Timișoara, în iunie 1949, sunt legat de Reșița. Și, așa cum am spus și la ultima întâlnire, de-acum ziua mea este în fiecare zi.
JCS: Apropo de întâlnirea recentă, trebuie să recunosc faptul că a fost cea mai complexă organizată pentru fostele glorii sportive reșițene, iar cheltuielile au fost suportate în totalitate de dumneavoastră.
I.S.: Am mizat pe circa 60 de persoane, dar m-am pregătit pentru 100 de persoane. Firește, nu puteam să organizez acest eveniment fără sprijinul prietenului meu, prof. Mircea Roșu, care ne-a găzduit și ne-a pus la dispoziție totul la reședința sa din Cartierul Francez, acolo unde mi-am cumpărat și eu un teren. Au răspuns invitației foști fotbaliști, handbaliști, luptători, boxeri, doamnele de la popice, foști conducători de club și de județ, din acea vreme, dar și mulți reprezentanți ai presei locale, ceea ce am apreciat în mod special.
JCS: Felicitări!
I.S.: Și eu vă mulțumesc pentru sprijinul pe care Jurnal de Caraș-Severin ni l-a acordat!