Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – După aproape trei ani de cercetare, cunoscutul profesor de istorie şi om de radio Nicolae Magiar lansează, alături de fiul său, Eduard Magiar, monografia Reşiţei.

Cartea are puţin peste 420 de pagini şi tratează mai multe domenii, de la administraţie, politică şi economie, până la viaţa socială, învăţământ, spiritualitate, cultură, sport şi turism. Monografia a fost prezentată publicului, format în mare parte din ascultătorii fideli ai emisiunilor radiofonice realizate de Nicolae Magiar, luni, la Biblioteca Municipală.

Despre importanţa cărţii şi munca de cercetare depusă de cei doi autori au vorbit viceprimarul Reşiţei, Lucian Voina, jurnalistul Mario Balint şi Ovidiu Roşu, şeful Direcţiei Judeţene a Arhivelor Naţionale, instituţie care a pus la dispoziţia documentariştilor o serie întreagă de materiale care nu au mai fost publicate până acum. „În urmă cu vreo zece luni promiteam că voi face această lansare, iar astăzi (luni-26 octombrie n.r.) avem onoarea să lansăm monografia municipiului. Acest proiect este şi o promisiune făcută domnului primar, Mihai Stepanescu, şi consilierilor locali, şi de care, acum, mă achit. Spun ne achităm, pentru că şi fiul meu, Eduard, a contribuit la scrierea ei. Este o carte care ne-a luat mult timp şi, pe lângă ea, lucrăm acum intens şi la un DVD cu sute de fotografii. Are aproape 450 de pagini şi cuprinde tot ceea ce am crezut noi că este mai semnificativ din istoria Reşiţei. Este o lucrare pe care mulţi au considerat-o o necesitate pentru Reşiţa. S-au mai scris lucrări despre Reşiţa, pe anumite domenii. Adunate însă toate, nu“, a declarat Nicolae Magiar.

Profesorul de istorie care nu se află la prima experienţă de acest gen, publicând în trecut alte câteva monografii şi studii de cercetare, a subliniat că în documentele Arhivelor Naţionale a găsit informaţii inedite, puţin cunoscute. „În această carte găsim materiale de arhivă, care nu au mai fost publicate niciodată şi sunt domenii care, consider eu, au stârnit interesul cititorilor. Nu s-a ştiut până acum, de exemplu, cum gestiona primăria în perioada interbelică problema copiilor care absentau de la şcoală, a câinilor vagabonzi, a alimentelor cartelate, a prostituţiei. Am găsit toate aceste lucruri în documente şi am fost surprins să văd cum au fost ele gestionate. În plus, găsim informaţii despre cât a contat U.D.R.-ul în Reşiţa şi cu ce profit. Vă mai pot spune din experienţa altor monografii pe care le-am mai scris, că nu există monografia perfectă. De ce? Păi, dacă azi o lansăm, mâine se schimbă ceva. De exemplu, nu mai corespunde numărul de locuitori. De aceea, cartea este perfectibilă“, a concluzionat Nicolae Magiar. Marele absent al evenimentului a fost coautorul cărţii, Eduard Magiar.