Caraş-Severin, Romania

Arad – O coloană formată din peste 250 de automarfare a luat ieri, de dimineaţă, cu asalt centura Aradului. Transportatorii, căci despre ei este vorba, au protestat astfel împotriva tratamentului la care sunt supuşi de autorităţile maghiare, a tratamentului de care au parte la vamă şi împotriva legislaţiei din România.

TIR-urile au „mărşăluit” din sensul giratoriu de la ieşirea din Arad, spre Nădlac, apoi au revenit pe acelaşi traseu, pe centură, până la ieşirea din Arad spre Deva.

Şoferii au acuzat indiferenţa autorităţilor române faţă de problemele lor, au cerut ieftinirea carburanţilor, eliminarea rovinietei pe drumurile naţionale şi sprijin în faţa abuzurilor comise de autorităţile vamale maghiare.

În timpul marşului, care a durat două ore, întreg traficul rutier pe relaţia Arad-Oradea şi Arad-Deva a fost blocat. TIR-urile au parcurs centura Aradului cu viteză mică, claxonând şi arborând pancarte cu revendicări.

Autoritatea Rutieră Română a fost prezentă la protest, ocazie cu care directorul ARR Arad, Florin Galiş, a promis că, pe 14 aprilie, va avea loc la Szeged, la Consulatul Român, o întâlnire cu partea maghiară, în încercarea de a rezolva problemele transportatorilor. Cu această ocazie, se va cere şi amplasarea unei benzi de control în vama ungară pentru transportatorii din UE.

A.B.