În judeţ avem opt spitale şi opt manageri de spitale. Însă, şefii de spitale mai sunt şi evaluaţi, iar rezultatul ultimei evaluări este unul alarmant: toţi cei opt ar trebui să fie destituiţi. De ce?
Există un program în care se introduc indicatorii de performanţă şi care „calculează competenţa“. Şi a calculat. Opt manageri de spitale, opt evaluări, acelaşi rezultat: propunerea desfacerii contractului de muncă.
Indicatorii de performanţă care cântăresc cel mai mult sunt de natură economico-financiară şi există situaţii când banii care trebuiau să intre în conturile spitalelor nu au ajuns, iar acum managerii spitalelor sunt „pedepsiţi“.
„Evaluarea la nivelul comisiei judeţene s-a finalizat. Nici un manager de spital nu a trecut testul, dar toţi au depus contestaţii“, ne-a declarat Corneliu Gherman, directorul ASP Caraş-Severin. Nu toţi managerii au vrut să comenteze rezultatul evaluării.
De exemplu, managerii Felician Fara şi Ovidiu Fiţi de la Oraviţa, respectiv Moldova Nouă au spus că vor comenta totul după ce le vin rezultatele contestaţiilor.
