La conferinţa de presă, susţinută după meciul U.C.M.R. – Dinamo, Cătălin Negreanu, ofiţerul de presă al clubului, a făcut câteva precizări cu privire la măsurile stabilite pentru buna desfăşurare a manşei a II-a a finalei Challenge Cup la handbal masculin: locurile de pe abonamentele din Liga Naţională
nu sunt valabile la finala Challenge Cup; cei 119 posesori de abonamente U.C.M. Reşiţa pentru sezonul 2007-2008 vor avea rezervat şi îşi vor putea cumpăra bilet de la sediul clubului.
Vânzarea biletului rezervat se face cu predarea abonamentului; accesul la finala Challenge Cup 2008 se face numai pe bază de bilet; la intrarea în Sala Polivalentă se va face control corporal; după intrarea în sală nu mai este permisă ieşirea până la pauză; în incinta sălii nu este permisă staţionarea pe scările de acces; la pauza meciului, spectatorii care vor ieşi din sală, vor primi un „tichet de acces pauză“, pe baza căruia vor putea reveni pentru a viziona repriza a doua; la sfârşitul meciului nu este permis accesul pe suprafaţa de joc.
Biletele pentru partida U.C.M. Reşiţa – H.C. Alpla Hard, programat duminică, 11 mai a.c., de la ora 21.00, s-au pus în vânzare începând de joi, 8 mai a.c., ora 16.00, la Sala Polivalentă.
Marius Moraru
