Meszaros Alpar a intrat la audieri la DNA în jurul orei 17.00.
“Vor fi audiaţi de procurori toţi jucătorii Universităţii Cluj, aşa că mai aveţi vreo două zile de stat pe aici”, le-a spus Meszaros jurnaliştilor aflaţi în faţa sediului din Cluj-Napoca al DNA.
Până la ora transmiterii acestei ştiri, la DNA Cluj au fost audiaţi preşedintele Universităţii Cluj, Anton Doboş, jucătorii Cristian Silvăşan, Claudiu Răducanu, fost jucător la Steaua, şi portarul Călin Moldovan. Ei au refuzat să facă declaraţii la ieşirea de la DNA Cluj.
Preşedintele Universităţii Cluj a spus doar că Universitatea Cluj “şi-a apărat corect şansele” în meciul de miercuri şi că procurorii DNA au ridicat în această dimineaţă mai multe documente de la sediul clubului de fotbal. Enervat de insistenţele jurnaliştilor care încercau să îi ia declaraţii pe scările din blocul unde îşi are sediul U Cluj, Doboş a lovit cu palma microfonul unei reporter, microfonul căzând peste o balustradă de la etajul al doilea.
Portarul Călin Moldovan, care a ieşit ultimul din sediul DNA Cluj, în jurul orei 16.25, a declarat că a fost audiat în cazul sumei de 1,7 milioane de euro găsită asupra a cinci apropiaţi ai lui Becali care au fost duşi, miercuri seară, la DNA. “Noi suntem jucători, nu ştim detalii, am dat o declaraţie, atât vă pot spune”, a afirmat Moldovan.
Audierile la DNA Cluj continuă, printre cei care încă se mai află la sediul DNA aflându-se patronul restaurantului din Cluj de unde miercuri seară au fost ridicaţi cinci apropiaţi ai lui Gigi Becali care aveau asupra lor 1,7 milioane de euro.
DNA a ridicat, miercuri seară, dintr-un restaurant din Cluj, cinci persoane care aveau asupra lor bani de la Gigi Becali, despre care există suspiciunea că ar fi urmat să ajungă la jucătorii de la Universitatea Cluj, dacă n-ar fi pierdut meciul cu concitadina CFR Cluj. Printre persoanele duse la DNA Cluj s-a aflat jucătorul Gigel Coman şi vicepreşedintele Consiliului de Administraţie al FC Steaua, Teia Sponte.
Toate cele cinci persoane duse la DNA Cluj, miercuri seară, au fost lăsate să plece, audierile la DNA încheindu-se miercuri noaptea, la ora 03.00, nici poliţiştii şi nici procurorii nefăcând declaraţii în legătură cu ancheta.
Finanţatorul Stelei, Gigi Becali, a afirmat, miercuri seară, la Sport.ro, că oamenii care au fost duşi la DNA Cluj aveau asupra lor 1,7 milioane de euro, banii săi, dar a negat că aceştia ar fi fost prime pentru jucătorii Universităţii în cazul în care nu pierdeau în faţa echipei CFR Cluj.
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a confirmat, joi, referindu-se la cazul banilor găsiţi la Cluj asupra unor apropiaţi ai lui Gigi Becali, că a început urmărirea penală faţă de mai multe persoane pentru infracţiuni de corupţie, precizând că nu a reţinut nicio persoană în zilele de 7 sau 8 mai.
“Ca urmare a unor informaţii apărute la posturile de radio şi televiziune, precum şi în presa scrisă în cursul zilei de 7 şi 8 mai 2008, potrivit cărora «DNA Cluj a reţinut cinci persoane apropiate lui Gigi Becali care aveau asupra lor 1,7 milioane euro», Biroul de Informare şi Relaţii Publice precizează că procurorii DNA nu au reţinut nicio persoană în cursul zilei de 7 sau 8 mai 2008, dar că se află în desfăşurare o anchetă penală efectuată de procurorii Secţiei de combatere a corupţiei – structura centrală, în cadrul căreia a fost începută urmărirea penală faţă de mai multe persoane pentru infracţiuni de corupţie”, informează un comunicat al DNA remis, joi, agenţiei MEDIAFAX.
Potrivit DNA, în momentul de faţă din considerente care ţin de modul de desfăşurarea a anchetei penale, nu pot fi oferite mai multe detalii.
Avocatul Cătălin Dancu a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că în scandalul banilor găsiţi la Cluj asupra unor apropiaţi ai lui Gigi Becali a început urmărirea penală şi faţă de vicepreşedintele Consiliului de Administraţie al FC Steaua, Teia Sponte, şi de preşedintele U Cluj, Anton Doboş.
În acest dosar mai sunt urmărite penal şi alte trei persoane, aflate printre cele audiate, în noaptea de miercuri spre joi, la DNA Cluj, a mai spus avocatul lui Gigi Becali, Cătălin Dancu.
Potrivit unor surse judiciare, finanţatorul Stelei, Gigi Becali, este urmărit penal de procurorii anticorupţie pentru dare de mită în legătură cu cele 1,7 milioane de euro găsite asupra celor cinci persoane.
Gigi Becali a fost citat, joi, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), pentru a fi audiat în legătură cu faptele pentru care s-au declanşat cercetări, au precizat sursele citate.
Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, joi, la Radio InfoPro, că va merge la DNA pentru a se uita în ochii “gunoaielor” de acolo şi pentru a-şi recupera banii găsiţi la Cluj asupra a cinci persoane apropiate.
In
