REŞIŢA – Vineri, 28 august, 347 de absolvenţi de clasa a XII-a din Caraş-Severin au susţinut ultima probă a sesiunii de toamnă a examenului de Bacalaureat.
Proba scrisă la alegere a profilului şi specializării s-a dat în funcţie de opţiunile fiecărui candidat, la una dintre disciplinele biologie, chimie, economie, filosofie, fizică, geografie, informatică, logică şi argumentare sau psihologie şi sociologie. În Caraş-Severin, probele scrise au fost susţinute în trei centre de examen, organizate la Colegiul Tehnic Reşiţa, Colegiul Naţional „Traian Doda“ Caransebeş şi la Şcoala Gimnazială „Romul Ladea“ din Oraviţa.
Ca şi la sesiunea precedentă, lucrările vor fi corectate în alt judeţ. Conform inspectorului şcolar prof. Ion Moatăr, lucrările elevilor cărăşeni vor fi corectate în judeţul Timiş, iar la Reşiţa, în Centrul zonal de evaluare de la Liceul de Arte „Sabin Păuţa“, vor fi soluţionate lucrările liceenilor din Mehedinţi.
La sesiunea din această toamnă s-au înscris peste 700 de elevi din Caraş-Severin, care vor putea afla primele rezultate în data de 1 septembrie, până în ora 16.00. În aceeaşi zi, în intervalul orar 16-20 vor putea fi depuse eventualele contestaţii. Acestea vor fi soluţionate în 2 şi 3 septembrie, iar vineri, 4 septembrie, vor fi afişate rezultatele finale.
