Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Luni, 31 august, este ultima zi în care se mai pot viza carnetele de rentier. Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură reaminteşte pe această cale că cei care nu-şi vizează carnetele nu pot intra în posesia rentei agricole cuvenite pentru anul 2014.

Prin urmare, beneficiarii sunt obligaţi să se prezinte, personal sau prin mandatar în baza unei procuri autentice, la centrele APIA cu următoarele documente: carnetul de rentier agricol; contractual/ele de arendare; actul de identitate în original al rentierului agricol/mandatarului/curatorului/tutorelui; document coordonate bancare (opţional/recomandat); decizia de la comisia de expertiză medicală actualizată (acolo unde este cazul), pentru gradele de invaliditate I şi II (dacă decizia nu prevede că dosarul este nerevizuibil), în original şi în copie.

În comunicatul de presă remis joi redacţiei, APIA menţionează că renta viageră agricolă încetează la data decesului rentierului. În acest caz, renta datorată acestuia în anul 2014 poate fi încasată de moştenitorii săi doar dacă, până la 31 august 2015, aceştia vor depune la oricare centru judeţean al APIA carnetul de rentier al defunctului (obligatoriu), precum şi o serie de alte documente.