Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Şedinţa de Guvern de miercuri, 19 august, ar putea redresa puţin situaţia drumurilor cărăşene ajunse la limita impracticabilului. În cadrul ei, Executivul a repartizat, pe judeţe, suma de 300 de milioane de lei pentru finanțarea lucrărilor la drumurile județene și comunale. Alocările pe judeţe au fost realizate în funcţie de lungimea drumurilor și de capacitatea financiară a fiecărui județ.

„Astfel, primul criteriu urmărește repartizarea direct proporțională a banilor, în funcție de lungimea drumurilor din judeţul respectiv. Criteriul privind capacitatea financiară se aplică invers proporţional: s-au alocat sume de bani mai mari pentru județele cu o capacitate financiară redusă. Cele două principii asigură repartizarea echilibrată a banilor pe județe, ceea ce va contribui la reducerea discrepanțelor dintre ele“, informează Biroul de Presă al Executivului.

Caraş-Severinului îi revin 7,387 milioane de lei, în condiţiile în care cea mai mică sumă a fost alocată Ilfovului – 5,582 milioane de lei, iar cea mai mare Hunedoarei – 8,040 milioane de lei. După publicarea hotărârii de Guvern în Monitorul Oficial, repartizarea în cadrul judeţelor se va face prin hotărâri ale consiliilor județene, după consultarea primarilor, în funcție de lungimea și starea tehnică a drumurilor.

Aşa cum discutau reprezentanţii Asociaţiei Municipiilor, administraţiilor locale le-a fost redusă cota ce le revine din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată. Acum, această alocare de 300 de milioane de lei încearcă să reechilibreze balanţa, prin finanțarea cheltuielilor privind drumurile județene și comunale.

O serie de drumuri din Caraş-Severin au nevoie de reparaţii capitale. Tronsoanele din Valea Almăjului, respectiv Bozovici-Dalboşeţ-Şopotu Nou, Bozovici-Lăpuşnicu Mare, sunt praf! De multe ori, în şedinţele Consiliului Judeţean, a fost ridicată şi problema altor tronsoane, cum ar fi Ezeriş-Bocşa, Remetea, Fârliug. „Noi am prins în programul de reparaţii al drumurilor din județ toate sectoarele. Încercăm să obţinem finanţări pentru ele deoarece cea mai recentă decizie pe care am luat-o la nivelul conducerii CJ a fost ca, din fondurile bugetare pe care le avem la dispoziţie, să alocăm bani strict pentru întreţinere şi reparaţii. Suntem într-o situaţie delicată pentru că nici constructorii nu mai răspund solicitărilor noastre, pentru că unele dintre lucrări au diverse probleme. Încercăm să gestionăm ceea ce avem şi să continuăm lucrările minime de întreţinere“ spunea nu demult vicepreşedintele CJ, Ilie Iova. Poate cele şapte milioane primite acum ajută la repararea unor tronsoane distruse.