Caraş-Severin, Romania

BUCUREŞTI – Fermierii care au avut sisteme funcţionale de irigaţii în zonă, însă nu şi-au irigat culturile în acest an nu vor putea primi despăgubiri, a declarat Laurenţiu Baciu, preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR).

Cei care au sisteme de irigaţii în zonă şi acestea sunt funcţionale nu pot particpa la despăgubiri, aşa că nu mă interesează de ce nu au irigat. Statul a venit cu apa pe canal, a subvenţionat energia, dar ei nu au irigat. Este problema lor. La despăgubiri vor participa doar fermierii care din motive care nu au ţinut de ei au înregistrat calamităţi din cauza secetei, a explicat Baciu.

Şeful LAPAR a cerut zilele acestea ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, ca evaluarea care se face în teren privind pagubele înregistrate din cauza secetei să se realizeze pe fermieri şi exploataţie, punctual, şi nu pe zonă şi procentual.