Caraş-Severin, Romania

BĂNIA – Până în toamnă, primarul comunei Bănia, Silvestru Bălan, promite că va încheia lucrările de asfaltare din intravilan. Nu doar pe uliţe se va turna asfalt, ci şi pe drumul comunal care face legătura între Gîrbovăţ, localitate ce aparţine de Bănia, şi DJ 571 G.

Pe acest tronson de doi kilometri s-au efectuat lucrări pe o lungime de mai bine de un kilometru, urmând ca, până la finele lunii august, să se toarne asfalt şi pe ultima porţiune de drum.

„Toate aceste lucrări se vor încheia până în toamnă. Avem prevăzută şi suma necesară, aşa că am convingerea că nu vom întâmpina nici un fel de dificultăţi. Oamenii noştri au pregătit terasamentul străzilor ce urmează a fi asfaltate, astfel că nu ne mai rămâne altceva de făcut decât să încredinţăm lucrarea unei firme. Pentru că nu vorbim despre o sumă mare de bani, nu va exista o licitaţie“, ne-a explicat primarul comunei Bănia.

Întrucât săptămâna trecută s-au finalizat reparaţiile la biserica ortodoxă din localitate, Silvestru Bălan face de pe acum pregătiri pentru sfinţirea lăcaşului de cult, ceremonie care va avea loc în data de 6 septembrie, şi la care va participa şi episcopul Caransebeşului, Lucian Mic.