Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Poliţia de Frontieră le recomandă celor care doresc să treacă frontiera pe la Giurgiu, s-o facă prin altă parte.

Poliţia de Frontieră îi avertizează pe cei care au drum în perioada următoare spre Bulgaria vizavi de faptul că lucrările de reabilitare la podul Giurgiu-Ruse – efectuate de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România –, vor continua pe toată perioada sezonului estival, traficul auto desfăşurându-se alternativ, pe un singur sens. Din acest moment, se recomandă celor care doresc să tranziteze frontiera româno-bulgară să utilizeze şi celelalte puncte de trecere spre statul vecin.

Încă din 23 aprilie, CNADR a demarat reabilitarea căilor de comunicaţie din Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, inclusiv a podului Giurgiu-Ruse, circulaţia alternativă pe o singură bandă fiind dirijată atât semaforizat, cât şi de către personalul CNADR.

Întrucât în sezonul estival sunt înregistrate creşteri ale volumului traficului de pasageri prin punctele de frontieră, pentru evitarea aglomeraţiei, se recomandă următoarele puncte de trecere spre Bulgaria: P.T.F. Vama Veche (judeţul Constanţa), P.T.F. Negru Vodă (judeţul Constanţa), P.T.F. Ostrov (judeţul Constanta, trecere cu bacul), P.T.F. Calafat (judeţul Dolj), P.T.F. Bechet (judeţul Dolj, trecere cu bacul), P.T.F. Zimnicea (judeţul Teleorman, trecere cu bacul, doar pe timp de zi), P.T.F. Turnu-Magurele (judeţul Teleorman, trecere cu bacul, doar pe timp de zi).

Potrivit Poliţiei de Frontieră, la nivelul instituţiei au fost dispuse măsurile necesare pentru derularea formalităţilor specifice cu operativitate, luându-se totodată legătura cu autorităţile bulgare, care au luat măsuri similare. Informaţii suplimentare despre punctele de trecere a frontierei deschise în regim internaţional, precum şi harta punctelor de trecere sunt disponibile pe site-ul www.politiadefrontiera.ro.