Zilele trecute, când toate televiziunile îl arătau pe unul dintre milionarii arestați ai României, îi spuneam unui coleg: cum s-or simți oamenii ăștia cu atâția bani? Trist, îmi răspunde el. Nu au liniște, stau mereu cu frica în sân. Crezi că sunt fericiți?
Dacă au bani și merg pe plaja cea mai scumpă, continuă el râzând, crezi că se pot bucura dacă au diabet sau mâncărimi de piele? Iar în momentele astea de arest, banii nu mai ajută nici măcar psihic. Așa că eu cred că mai bine o ducem noi, ăștia pentru care un concediu de 2.000 de euro, strânși tot anul, e suficient. Liniștea este cea mai importantă.
Am zâmbit. Și nu pentru că ceea ce spunea el ține de vreun adevăr absolut (până la urmă, milionarii au confortul lor), ci pentru că mi-a plăcut puterea cu care aprecia liniștea și ceea ce are el. Și mă bucur de fiecare dată când văd oameni echilibrați. Poate și pentru că mereu am avut grijă ca în viața mea să am astfel de oameni şi să îi păstrez. Puterea lor de a lua lucrurile așa cum sunt şi de a privi viața într-un anume fel nu vine din faptul că sunt duși cu pluta, ci pentru că acolo, în interiorul lor, totul este în ordine. Și transmit și celor din jur bucuria lucrurilor simple. De lucrurile astea mărunte trebuie mereu să ne bucurăm, nu doar atunci când avem o zi proastă și observăm deodată maiestatea crinilor sau culorile apusului.
Sunt acele persoane, puține la număr ce-i drept, care m-au ajutat mereu să cresc frumos, sufletește vorbind, și să apreciez călătoria asta numită viață, să clădesc ceva doar din ceea ce am și nu pe iluzii, să îndrăznesc bazându-mă pe realități și stări ce îmi aparțin. Sunt cei care atunci când le spun o problemă mă ajută arătându-mi că cele mai bune răspunsuri și soluții sunt în mine. Sunt oamenii care mi-au arătat că nu este nicio problemă dacă nu am totul și dacă Universul nu gravitează în jurul meu, care mi-au dat de înțeles că în jurul zâmbetului sincer chiar poate exista un univers. Sau că poți să îți acoperi umbrele din suflet decupând bucăți din seninul Cerului. Sunt acele persoane care, prin încrederea acordată, mereu m-au învățat să zbor fără să împrumut aripi.
V-am spus, în lumea mea, sunt puține astfel de persoane. Și mă gândesc la puterea lor de a fi altfel ori de câte ori uit că viața este pe clipe și că fiecare clipă în care nu ai scris o poveste este pierdută…