Recent, S.C. Prescom a primit, din partea Tuv Rheinland certificarea ISO 9001 pentru transportul local, gestionarea şi manevrarea deşeurilor. Standardul ISO 9001 atestă calitatea serviciilor prestate de către societate, deocamdată rezonabile.
În acest sens Adrian Franţiu, directorul Tuv Rheinland declara: „Vor trebui să depună eforturi continue. Într-adevăr societatea are anumite standarde dar mai are multe până la perfecţiune“.
Atingerea perfecţiunii va fi monitorizată în primul rând de către organismul care a emis certificarea. „Este valabilă până în 2010. Până atunci, anual vor veni cei din partea Tuv Rheinland pentru a constata dacă standardele şi promisiunile sunt respectate“. Însă, nu doar aceştia vor fi cu ochii pe Prescom. Şi cetăţenii sunt destul de nemulţumiţi şi vor să vadă schimbări, după cum spunea şi Ilie Petre, de 45 de ani, din Reşiţa: „Cred că la acest capitol ar trebui să se lucreze mai mult. Dacă tot au primit certificarea atunci să arate că o merită“.
Odată cu certificarea au venit şi noi promisiuni din partea conducerii. Dacă la capitolul achiziţionare autobuze încă nu se întâmplă nimic concret, deoarece licitaţia pentru cele 15 autobuze a fost suspendată de către autorităţile de la Bucureşti, la secţiunea gestionare deşeuri menajere stăm deocamdată bine. Chiar vor fi achiziţionate şi alte 650 de eurocontainere care să vină în sprijinul celor 450 deja existente.
„Licitaţia pentru aceste containere va avea loc în cel mai scurt timp“, a declarat Florin Glava, directorul general al firmei.
„Mai rămâne să ştim ce avem de făcut cu eurocontainerele deoarece degeaba le avem dacă gunoaiele tot pe lângă le lăsăm“, e de părere Constantin Pârvulescu, de 50 de ani, din Reşiţa.
Doina Rolea
