Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Utilizarea sintagmei „spital de suport“ pentru o clasificare superioară a SJUR nu a fost agreată de Ministerul Sănătăţii.

De o bună bucată de timp, Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa (SJUR) îndeplineşte condiţiile pentru o clasificare superioară, în aşa fel încât suma alocată în contractul cadru pe caz rezolvat (DRG) să crească la aproximativ 1.800 de lei. Potrivit contractului cadru pentru anul trecut, de exemplu, suma a fost de 1.440 de lei, iar în acest an a crescut (tendinţă sesizată la nivel naţional) la circa 1.500 de lei. În repetate rânduri, conducerea unităţii sanitare a explicat că suma este insuficientă, fiind vorba chiar de subfinanţare. Asta în condiţiile în care investiţiile în aparatură şi resurse umane permit clasificarea superioară solicitată.

Clasificarea care a fost făcută în anul 2010 a acordat SJUR gradul III, dar a venit odată cu un plan de conformare, care, la îndeplinirea unor criterii, ar fi permis trecerea la gradul II. Conformarea a avut loc, odată cu crearea liniilor de gardă şi dotările făcute. De aceea, au fost efectuate solicitări, dar nu le-am aflat finalitatea“, ne-a declarat Violeta Florea, purtătorul de cuvânt al SJUR. Recent, preşedintele filialei cărăşene a BNS, Nicolae Drăgan a solicitat lămuriri privind clasificarea superioară a unităţii spitaliceşti judeţene, iar secretarul de stat Francisk Iulian Chiriac a răspuns printr-o adresă zilele trecute.

Legat de metodologia care trebuie respectată pentru reclasificarea spitalului, Ministerul Sănătăţii a replicat că este responsabilitatea Direcţiei de Sănătate Publică judeţeană de a transmite spre aprobare ministerului clasificarea spitalului judeţean.

„Vă transmitem faptul că sintagma «spital de suport» nu se regăseşte în legislaţia în vigoare“, se specifică în răspunsul ministerului. Ce-i drept, deşi sintagma este folosită des printre cei din sistemul sanitar, Ordinul ministrului Sănătăţii 1085 din 2012 care reglementează clasificarea spitalelor nu conţine respectiva expresie. Anexa 6 a respectivului ordin arată că nici Caraş-Severinul, nici Mehedinţiul (spre deosebire de Hunedoara) nu au spitale judeţene clasificate de nivelul superior amintit.

„De fapt, SJUR se autoclasifică, iar noi facem propunerea către Ministerul Sănătăţii. Pentru calificativul cerut, probabil că nu toate condiţiile au fost atinse“, a precizat dr. Dragoş Luca, directorul Direcţiei de Sănătate Publică a judeţului Caraş-Severin.