Caraş-Severin, Romania

BOCŞA – Membrii Centrului de Tineret Vasiova – însoţiţi de preotul Doru Melinescu, de profesorul Dana Melinescu, de artistul plastic Viorel Coţoiu şi de bibliotecarii Gabriela şi Tiberiu Şerban – s-au aflat alături de bătrânii din Căminul pentru Persoane Vârstnice Bocşa pentru a ciocni un ou roşu, a dărui o felie de cozonac şi pentru a transmite urarea „Hristos a înviat!“.

De asemenea, beneficiarii centrului au primit, din partea preotului Doru Melinescu, iconiţe şi felicitări. Vizita membrilor Centrului de Tineret Vasiova la azil nu este una singulară, vârstnicii din centru fiind obişnuiţi cu acţiunile organizate de preot împreună cu copiii, în special în perioada sărbătorilor.