REŞIŢA – Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) – reprezentativă pentru sectorul de activitate „Administraţie publică’“ având în componenţa sa sindicate din consilii judeţene, primării şi instituţii subordonate acestora, continuă demersurile în vederea declanşării grevei generale ce presupune întreruperea activităţii timp de o zi în instituţiile din administraţia publică locală.
„Decizia a venit ca urmare a nepăsării şi dezinteresului manifestate de către Guvernul României faţă de problemele generate de salarizarea deficitară a angajaţilor care îşi desfăşoară activitatea în instituţiile din administraţia publică locală, cea mai slab plătită categorie de salariaţi din sectorul bugetar. În administraţia publică locală din România, peste 50% din angajaţi au venitul egal cu salariul minim pe economie (975 lei). Din aceste motive are loc un exod masiv al salariaţilor din sector“, se precizează într-un comunicat al federaţiei.
Sindicaliştii solicită reglementarea şi liberalizarea acordării tichetelor de masă sau a normei de hrană pentru toţi salariaţii din administraţia publică locală, precum şi creşteri salariale. În caz contrar, FNSA va organiza grevă generală cu întreruperea activităţii timp de o zi în administraţia publică locală la jumătatea lunii aprilie.
