Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Municipalitatea reşiţeană doreşte ca, de 1 Mai, Platoul Secu să fie deschis pentru… „sezonul de picnic“.

Autorităţile reşiţene se pregătesc să ne îmbie la o ieşire de 1 Mai aproape de urbe, la mititei şi bere, pe Platoul Secu. Doar că încă lucrările sunt în toi acolo, iar investiţiile în derulare. Aşa că au început controalele…

„La sfârşitul săptămânii trecute, responsabili ai Primăriei municipiului Reşiţa au efectuat verificări privind stadiul lucrărilor care se efectuează la platoul Secu. În prezent, sunt în curs de execuţie lucrările de amenajare a spaţiilor verzi şi de amplasare a mobilierului urban, care urmează a fi finalizate până la deschiderea sezonului de picnic, în 1 mai“, ne informează municipalitatea.

În 2014, Platoul Secu, întins pe 45.498 mp, a fost concesionat pentru o perioadă de 49 de ani societăţii comerciale Tesseract Arh SRL pentru reabilitarea şi amenajarea zonei de agrement. Planul de investiţii prevede lucrări care vor fi realizate de-a lungul a şapte ani, valoarea totală fiind de un milion de euro. Investiţia ar urma să fie realizată în trepte, primului an fiindu-i alocat un buget situat undeva la 100.000 de euro, urmând ca restul banilor să fie alocaţi eşalonat, în mod egal, pe următorii şase ani. Reprezentanţii municipalităţii promit să reia controalele la jumătatea lunii aprilie.