Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Cea de-a 12 carte a fostului protopop al Reşiţei a fost lansată marţi în sala Palatului Administrativ din Reşiţa.

Luna aceasta, preotul Vasile Petrica a împlinit 75 de primăveri. La ceas aniversar, conducerea Bibliotecii Judeţene „Paul Iorgovici“ a ţinut să marcheze momentul printr-o manifestare organizată în sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Caraş-Severin. Cu acest prilej a fost lansată şi cea de-a 12 apariţie editorială a fostului protopot al Reşiţei – „Academia Teologică Ortodoxă Română Caransebeş (1927 – 1948)“, care este o completare a cărţii „Institutul Teologic Diecezan Ortodox Român din Caransebeş“.

Cuvântul de început i-a revenit preşedintelui CJ, Sorin Frunzăverde, care a declarat că volumul semnat de preotul Vasile Petrica nu este unul care reţine atenţia opiniei publice doar pentru moment, ci unul care va rămâne în istoria scrisului din Caraş-Severin, şi nu numai. „Avem plăcerea să lansăm astăzi (marţi, 22 martie – n.r.) lucrarea preaonoratului părinte protopop prof. dr. Vasile Petrica, aceasta fiind de fapt o urmare a lucrării «Institutul Teologic Diecezan Ortodox Român din Caransebeş», care

continuă această introspecţie în istoria academismului teologic de pe lângă Episcopia Caransebeşului. Este o lucrare care, semnificativ, face referire la doi ani, 1927 şi 1948, în realitate o perioadă foarte agitată din istoria poporului român (…) Perioada pe care o analizează preaonoratul părinte Petrica este, cred eu, intervalul de timp cel mai emancipat din punct de vedere al învăţământului teologic care a existat de-a lungul fiinţării Episcopiei Caransebeşului, care anul acesta aniversează 150 de ani“, a subliniat Sorin Frunzăverde.

„O carte binevenită care scoate la lumină trecutul“, aşa a catalogat Petru Berbentia, actualul protopop al Reşiţei, volumul „Academia Teologică Ortodoxă Română Caransebeş (1927 – 1948)“. Acesta a transmis şi gândurile de gratitudine ale PSS Lucian Mic, episcopul Caransebeşului, pentru tot ceea ce Vasile Petrica face pentru teologia Banatului Montan. Un mesaj asemănător a venit şi din partea rectorului Universităţii „Eftimie Murgu“, Doina Frunzăverde, care, deşi nu a fost prezentă la eveniment, a fost reprezentată de Gheorghe Popovici. La rândul său, prorectorul universităţii reşiţene i-a urat teologului Vasile Petrica multă sănătate pentru a-şi putea continua, cu aceeaşi seriozitate şi dăruire, viitoarele proiecte. Vasile Mircea Zaberca a vorbit în termeni elogioşi despre Vasile Petrica, omul care şi-a dedicat mai bine de jumătate din viaţă păstoririi credincioşilor, remarcând că reuşitele sale se datorează şi soţiei sale, Cecilia Monica Petrica, cea care a contribuit, la rândul ei, la viaţa culturală a judeţului. Despre carte şi autor au mai fost invitaţi să vorbească editorul cărţii, Ioan David, directorul Editurii David Press Print din Timişoara, precum şi Ada Cruceanu Chisăliţă.

Vasile Petrica a ocupat funcţia de protopop al Reşiţei timp de 32 de ani, între 1975 şi 2007. În anul 1996 devine lector la Facultatea de Teologie – din cadrul Universităţii „Eftimie Murgu“ din Reşiţa, iar nouă ani mai târziu ajunge conferenţiar. În toţi aceşti ani, Vasile Petrica a scris cărţi despre teologice şi istorie bisericească, şi a fost colaborator la mai multe reviste de profil.

Pentru întreaga sa activitate, teologul a primit din partea Bibliotecii Judeţene „Paul Iorgovici“ şi a Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale două plachete aniversare.