REŞIŢA – De cel puţin două decenii, oraşul a fost văduvit de servicii de medicină şcolară, suplinite de medici de familie.
Cu toate că în repetate rânduri actorii din sistemul sanitar au susţinut că dispensarele şcolare ar putea fi pe cale de dispariţie din cauza lipsei de adresabilitate a studenţilor la Medicină către această specialitate, o veste bună a venit zilele acestea în Bocşa. De cel puţin 20 de ani, acest oraş nu a mai avut un cabinet funcţional de medicină şcolară, însă lucrurile sunt pe cale să se schimbe.
„Este adevărat că medicii de astăzi nu se mai formează pe medicina şcolară şi este păcat, dar este o profesiune liberală care dă dreptul unui absolvent să aleagă şi o specialitate mai bine remunerată. Însă a existat şi o soluţie de mijloc, şi activitatea voluntară la dispensarul şcolar. Este aproape imposibil să aducem medici de medicină şcolară în Caraş-Severin. Cel puţin în Reşiţa, un astfel de medic din puţinii existenţi are mii de copii arondaţi. Sunt localităţi unde nu avem, iar una dintre ele este Bocşa unde nu am avut din 1994. Acum este însă o situaţie mai fericită pentru că există cineva care are disponibilitatea să lucreze ca medic şcolar şi este din zonă. Sunt acolo cel puţin 2.000 de elevi care ar beneficia de serviciile sale“, ne-a declarat dr. Dragoş Luca, directorul Direcţiei de Sănătate Publică judeţeană.
În prezent, de populaţia şcolară din județ se ocupă în mare parte medicii de familie, care au ca responsabilitae, în paralel, şi triajele, vaccinările, prevenirele, monitorizare epidemiologică – care ar fi responsabilitatea celor de la dispensarele şcolare.
„Am demarat discuţii cu Primăria Bocşa, ne-a expus punctul de vedere şi avem deschidere din partea lor. Mai mult, am identificat şi spaţiul necesar, acreditat, şi sperăm – cu avizul Ministerului Sănătăţii – să se înfiinţeze acest dispensar. În clipa de faţă, în județ numărul de medici pentru medicină şcolară trece cu puţin de zece“, a adăugat Luca.