CORNEREVA – Dacă vremea se va menţine frumoasă, după jumătatea lunii martie se vor relua lucrările la reţeaua de canalizare din Cornereva.
Demarat în toamna anului trecut şi sistat pe perioada iernii, proiectul se derulează cu bani de la Administraţia Fondului pentru Mediu. Potrivit declaraţiilor primarului Nicolae Novăcescu, constructorul nu a întâmpinat dificultăţi până în prezent, astfel că lucrările s-ar putea încheia chiar în acest an.
„Constructorul este din Caraş-Severin, iar dacă lucrurile merg bine, aşa cum au şi început, şi nu vom întâmpina probleme, vom putea inaugura reţeaua de canalizare chiar în acest an. În contract este stipulat că avem la dispoziţie doi ani pentru execuţia proiectului, dar ne-am bucura să-l finalizăm mai devereme. Până în iarnă, constructorul a reuşit să introducă reţeaua în aproape toată comuna şi a început să lucreze şi la staţia de epurare“, a explicat Novăcescu, cel care a mai precizat că valoarea investiţiei se ridică la suma de 3.000.000 de lei.
Şi pentru că la Cornereva nu există nici reţea de alimentare cu apă, primarul speră să obţină banii necesari pentru această investiţie prin accesarea Programului Naţional pentru Dezvoltare Rurală 2014-2020.
„Banii europeni sunt mai siguri, însă nu excludem şi posibilitatea obţinerii unei finanţări guvernamentale. Vom exploata toate posibilităţile de finanţare, pentru că îmi doresc foarte mult şi realizarea acestei investiţii. Am întocmit studii de fezabilitate în acest sens pentru Cornereva şi satul Bogîltin, pentru că aici numărul gospodăriilor este mai mare. Nu am uitat nici de drumurile comunale, care la noi sunt multe, 28 la număr. Momentan, nu am reuşit să obţinem finanţare decât pentru asfaltarea a 2,5 kilometri de drum, între Dolina şi Topla. Lucrarea a fost ridicată pe SEAP pentru licitaţie, urmând ca după cunoaşterea câştigătorului acesta să se şi apuce de treabă“, a concluzionat Novăcescu.